Foc cu foc

Cabanele din Carpati ard foc cu foc. Daca ar fi fost mistuite toate odata, ai fi putut zice ca vin turcii. Din creasta in creasta, asa dadeau alarma, aprinzand focuri la ceas de cumpana, arcasii din

Cabanele din Carpati ard foc cu foc. Daca ar fi fost mistuite toate odata, ai fi putut zice ca vin turcii. Din creasta in creasta, asa dadeau alarma, aprinzand focuri la ceas de cumpana, arcasii din alte vremuri. Bineinteles, nimeni nu se mai sperie astazi. E stiut ca turcii cu dare de mana nu mai pot veni sa asedieze Branul, cand au mii de partii in Austria, la jumatate de pret. Agonia turismului "de drumetie" spune multe despre soarta acestei industrii in Romania. A dat cineva, vreodata, spaga unui cabanier? Impatimitii muntelui erau multumiti chiar si cu "cazarea" in sala de mese, daca nu mai erau locuri la "prici". Intindeau sacii de dormit jos si se bucurau ca in cabana e putin mai cald ca afara. Cabanierul era obligat sa-i primeasca. O supa calda, la Negoiu, costa mai putin ca un Brifcor, la Mamaia. De aceea, pe cabanele din Carpati nu s-au dat lupte, ca pe marile hoteluri. Fiind "ale nimanui", au fost stoarse cat s-a putut si, de cand au devenit nerentabile, lasate prada focului. De ce ar fi trebuit ele ingrijite? Turismul de drumetie este unul dintre atuurile Romaniei. O fi ieftina cazarea, in Alpi, la pensiunea lui Frau Elga, o fi teleschiul subventionat de guvern... Dar daca vrei sa bei un ceai in varf de munte, e bine sa umpli rucsacul cu bani. Tinerii care cauta locuri unde nu urca autostrada cu patru benzi, n-au prea mult de cheltuit. Dar ar fi putut sa-si lase euro-ii, atatia cati sunt, la Malaesti, Scropoasa, in Retezat, ori pe Semenic. Litoral gasesc si in Spania, si in Grecia, un drum ca acela prin Cheile Horoabei, mai greu. "Pantofarii", grupurile care coboara din autocar ca sa urce in teleferic, vor prefera intotdeauna crestele abrupte din Elvetia. Apusenii te imbie sa-i strabati cu pasul. Cine sa repare, sa modernizeze si sa intretina cabanele? In primul rand, autoritatile. Ministerul Turismului a tot neglijat locurile in care nu urca televiziunile. Poate o cabana nu atrage atatia vizitatori ca un crang de palmieri. Investitia este, totusi, mai mica, iar statul ar si recupera-o: turistul nu ajunge la cabana prin parasutare. El trece prin cateva orase, sta la hotel, intra intr-o berarie, la un muzeu, plateste taxe la aeroport... Si comunitatile din satele de la poalele muntilor ar avea de castigat. Turismul de drumetie ar necesita locuri de cazare, ar oferi locuri de munca: ghizi, cabanieri, vanzatori de artizanat. In lipsa unei strategii guvernamentale, nu ne ramane decat sa privim cum se transforma in scrum inca o sansa. Si sa speram ca-i putem pacali pe cei cativa straini rataciti in Carpati: nu ard, dom'le, cabanele de creasta. Sunt focuri de tabara.