Fabrica de bani de la Punctul Borș 2: Doi polițiști de frontieră au folosit autospeciala de serviciu pentru a cere bani de la șoferi străini

0
Publicat:

Un polițist de frontieră a fost arestat preventiv, iar colegul său este cercetat, după ce anchetatorii au descoperit că, la Punctul de Trecere Borș 2, cei doi ar fi pretins bani de la un cetățean bulgar și au falsificat date în rapoartele de serviciu pentru a-și acoperi faptele.

Polițiști anchetați pentru mită FOTO: DGA
Polițiști anchetați pentru mită FOTO: DGA

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au desfășurat activități procedurale într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către polițiști de frontieră.

În cadrul anchetei, doi agenți de poliție de frontieră sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită, delapidare și fals intelectual.

Față de unul dintre inculpați, Bînțu Mădălin Costel, procurorii au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, unul dintre polițiști ar fi pretins și primit o sumă de bani de la un cetățean străin, pentru a nu dispune măsurile legale. În acest context, cel de-al doilea polițist ar fi sprijinit activitatea infracțională, contribuind la crearea unui cadru intimidant și la consolidarea percepției că remiterea banilor reprezintă singura modalitate de evitare a sancțiunilor. De asemenea, în vederea obținerii sumei de bani, polițistul ar fi utilizat autospeciala de serviciu pentru a transporta persoana în cauză la o unitate bancară, în scopul retragerii numerarului”, a transmis DGA. 

Ancheta Parchetului scoate la iveală mita, falsurile și abuzurile polițiștilor

În cadrul anchetei s-a mai stabilit că ambii polițiști ar fi consemnat date nereale în documente oficiale pentru a justifica fictiv activitățile profesionale.

Procurorii au întocmit un referat cu propunere de arestare preventivă față de Bînțu Mădălin Costel, agent de poliție de frontieră, sesizând Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bihor. În cauză, Bînțu este acuzat de complicitate la luare de mită, complicitate la delapidare și două infracțiuni de fals intelectual.

Din probele administrate rezultă că, pe 17 octombrie 2025, Bînțu ar fi permis colegului său, Ban Cristian, să primească o sumă de bani de la un cetățean bulgar. În acest scop, Bînțu a creat un cadru intimidant, a simulat începerea întocmirii unui proces-verbal de contravenție pe care l-a abandonat, a rămas în proximitatea locului faptei și a primit o parte din bani (600 lei), consolidând convingerea martorului că plata banilor era singura soluție.

„Fapta inculpatului Bînțu Mădălin Costel, în calitate de agent poliție de frontieră, a constat în faptul că, la data de 17 octombrie 2025, i-a înlesnit colegului său Ban Cristian să comită fapta de luare de mită. Bînțu a participat la abordarea martorului, a creat împreună cu Ban Cristian un cadru intimidant pentru aplicarea unor sancțiuni contravenționale severe, a simulat începerea întocmirii procesului-verbal de contravenție, pe care ulterior l-a abandonat, și a rămas în proximitatea locului faptei”, au transmis procurorii.

La rândul său, Ban Cristian, în același interval de timp, ar fi folosit autospeciala de poliție pentru a transporta cetățeanul bulgar la un ATM pentru retragerea sumei, fapt încadrat ca delapidare și complicitate la delapidare.

„Ban Cristian, în intervalul orar 12:20 – 12:40, cu permisiunea colegului său, a folosit autospeciala de poliție pentru a transporta cetățeanul bulgar la un ATM pentru retragerea sumei de bani ce constituia obiectul luării de mită”, arată procurorii.

În plus, ambii agenți ar fi completat fals note raport privind misiunile executate pe 5 și 17 octombrie 2025, menționând verificări și identificări de cetățeni UE care, în realitate, nu au avut loc, pentru a justifica scriptic activitatea profesională.

Procurorii au subliniat motivul principal al arestării. „Propunerea de arestare preventivă s-a fundamentat, printre altele, și pe faptul că scopul urmărit la locul de muncă nu era îndeplinirea atribuțiilor conform legii, ci <producerea> de sume de bani în mod ilicit, locul de muncă fiind tratat ca o <fabrică de bani>”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. 

Anchetatorii subliniază că efectuarea urmăririi penale și sesizarea instanței nu înlătură prezumția de nevinovăție, iar inculpații sunt considerați nevinovați până la o hotărâre judecătorească definitivă.

Cercetările continuă pentru clarificarea întregii situații de fapt.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite