Efectele nefaste asupra recoltelor ale celui mai călduros an, combinat cu gerul din ultimele zile. „Unele plante nu se adaptează”
0Efectele în lanț produse de schimbările climatice pot afecta prețul, cantitatea și calitatea produselor și, deci, modelele comerciale, care, la rândul lor, pot afecta veniturile din activități agricole în toată Europa.
În antiteză cu vremea și vremurile actuale, cel mai călduros an din istorie – 2023 - a uscat pământul şi pune în pericol culturile. Acum, răbufnirea iernii ar putea afecta şi ea culturile agricole, mai ales dacă temperaturile cu minus vor persista mai multe luni. Șocul termic ar fi prea mare pentru sol. Nici estimările la nivel european privind culturile din 2024 nu sunt pozitive.
„S-ar putea ca unele specii de plante, dar putem să vorbim şi de specii de animale, să nu se poată adapta acestor schimbări climatice care se întâmplă cu o viteză foarte mare”, subliniază Denis Țopa, decanul Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții din Iași.
Specialiștii spun, de exemplu, că grâul ar fi avut nevoie, încă din toamnă, de temperaturi scăzute pentru un curs firesc în dezvoltare. Un alt mare pericol pentru agricultură îl reprezintă bolile şi dăunătorii, care în acele zile cu climă anormală s-au conservat bine.
Salvarea din Cer
Potrivit Ministerului Mediului, în anul 2023 temperatura medie înregistrată a fost de 12,5 grade Celsius, cu 2,3 grade mai mult decât temperatura medie anuală înregistrată în perioada 1981-2010. În aceste condiții, culturile de grâu şi porumb ar putea fi compromise. Soluţia ar fi investiţii în sisteme de irigaţii.
Agricultorii așteaptă însă salvarea din cer, asta în contextul în care sistemul de irigații este slab dezvoltat și nu acoperă decât o parte infimă din țară. Potrivit statisticilor, la Iaşi, de exemplu, au fost irigate în 2023 doar 41.000 de hectare de teren, adică în jur de 12% din suprafaţa totală.
Răbufnirea iernii
Vremea scăzută de la începutul lui 2024 ar putea avea atât efecte pozitive, cât și efecte negative, în funcție de perioada pe care se va întinde iarna, dar și de grosimea stratului de zăpadă care acoperă culturile. Specialiştii spun că un strat de zăpadă de zece centimetri face ca temperatura de la nivelul culturilor agricole să fie mai blândă. Dacă de exemplu afară sunt -20 de garde, temperatura din pământ este de doar -10. Însă, răbufnirea iernii geroase după un an atât de călduros cum a fost 2023 poate însemna un șoc termic pentru sol.
„Fluctuaţiile de temperatură, cu creşteri de temperatură, urmate de îngheţ ar putea duce la ceea ce noi numim «descălţarea» cerealelor de toamnă. Schimbările bruşte de temperatură ar putea afecta culturile de toamnă, producându-se o inundare a ţesuturilor. Are loc o uşoară asfixiere”, mai spun reprezentanții Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.
Efecte în lanț
La nivel general, toate sectoarele economice sunt și vor fi afectate de schimbările climatice. Producția agricolă depinde în mare măsură de condițiile meteorologice și climatice și ca urmare este unul dintre sectoarele cele mai vulnerabile. Schimbările de temperatură și de precipitații, precum și condițiile meteorologice și climatice extreme influențează randamentul culturilor și productivitatea animalelor, care la rândul lor afectează veniturile agricole și cauzează pierderi economice semnificative în multe regiuni europene.
COCERAL, asociația europeană care se ocupă de comerțul cu cereale, a făcut previziuni privind recoltele în 2024. Conform raportului din decembrie 2023, producția de cereale din UE și statul britanic va scădea de la 287,1 milioane de tone (2023) la 281,7 milioane de tone în 2024.