Durerea si Adevarul

Nu credeam sa mai traiesc curand o senzatie ca aceea care m-a gatuit la vederea cadavrului desfigurat al lui Dumitru Tinu in morga din Ploiesti. Si totusi, cateva ziare si posturi de televiziune au

Nu credeam sa mai traiesc curand o senzatie ca aceea care m-a gatuit la vederea cadavrului desfigurat al lui Dumitru Tinu in morga din Ploiesti. Si totusi, cateva ziare si posturi de televiziune au reusit sa ma faca sa simt ceva asemanator. In morga, pentru ca era nou-venit si nu mai erau locuri pe mese, Dumitru Tinu zacea pe jos, pe ciment. Nu se mai putea opune in nici un fel, tot asa cum nu se poate opune acum ca felii sectionate cu cinism din viata lui strict personala sa fie expuse publicului asezonate cu comentarii fie insinuante, fie dulcege pana la voma, fie pur si simplu aberante. Dar presa nu trebuie sa informeze in legatura cu copilul nelegitim al lui Dumitru Tinu? Nu trebuie sa scrie adevarul? - mi s-ar putea replica. Noi, cei de la Adevarul, raspundem: NU. Problema celei de-a doua "familii" a lui Dumitru Tinu nu este o problema de interes public. Nu e o problema de adevar sau fals. E o problema delicata si extrem de dureroasa, care afecteaza un cerc foarte restrans de persoane si are relevanta din punct de vedere sentimental si moral in cadrul acestui cerc. Nimeni in afara celor implicati, direct, recte familiile Tinu si Iucinu, nu poate cunoaste in profunzime cauzele care l-au determinat pe Dumitru Tinu sa creeze si sa perpetueze atata vreme o asemenea situatie. O situatie privata, care nu afecta pe nimeni in afara lui si a celor apropiati. Scoaterea ei din acest cadru si aruncarea in spatiul "judecatii publice" a "colectivului" este un narav comunist inca viu. Nu poate exista nici un interes legitim ca un jurnalist sa publice aceasta poveste. Singurele justificari: marirea tirajului si a audientei cu orice pret, la cei care umplu pagini intregi si zeci de minute la TV cu telenovela "Andrei si Tinu", precum si o dorinta bolnava de a viola intimitatea unui mort, la cei care consuma astfel de "presa". Ziarul Adevarul n-a scris nimic despre asta nu pentru ca e vorba de directorul ziarului, ci pentru respectarea unui principiu al meseriei de gazetar pe care orice cititor l-a putut verifica in paginile ziarului, de-a lungul anilor. Fireste, dincolo de hienele de presa, se pune intrebarea cine a furnizat sau a acceptat publicarea fotografiilor intime ale lui Dumitru Tinu cu Andrei Iucinu si mama acestuia. Nu poate exista decat un singur raspuns: Iucinu, mama si fiul. Din acest punct de vedere nu mai avem de-a face cu o simpla telenovela, ci cu un scenariu premeditat in amanunt, menit, in ultima instanta, sa influenteze Justitia. El s-a declansat din clipa in care necunoscutul Andrei Iucinu a fost fotografiat cu intentie, incadrat la indicatia cuiva, in timpul ceremoniei funerare a lui Dumitru Tinu, pentru ca apoi pozele sa apara intr-un cotidian central. A avut ca prim obiectiv impiedicarea incheierii succesiunii privind actiunile detinute de Dumitru Tinu la Adevarul si mentinerea incertitudinii privind actualul actionar majoritar. Nu s-a reusit. Urmeaza, dupa "pregatirea de artilerie" prin presa, procesul de stabilire a paternitatii in Justitie, unde Iucinu si avocatul vor sa intre calare pe valul mediatic... Sa fim bine intelesi. Conducerea ziarului Adevarul nu are nimic impotriva lui Andrei Iucinu. Dimpotriva, sussemnatul s-a intalnit cu el (afland atunci de existenta lui) dupa inmormantare. L-am asigurat - pe baza ipotezei pe care nimeni de la Adevarul nu tine s-o nege, ca ar putea fi fiul natural al lui Dumitru Tinu - de tot sprijinul meu, ca persoana particulara, in orice problema, financiara, scolara, personala. I-am si propus sa-i fac cunostinta cu fiul meu mai mare, pasionat si el de computere. Am fost solicitat, deasemenea, de doamna Iucinu sa o vizitez la domiciliu si sa-i relatez ce stiu cu privire la moartea lui Dumitru Tinu. Am facut-o, am asigurat-o si pe doamna de sprijinul meu personal in orice problema. D-na a crezut de cuviinta, fara ca eu sa fi adus vreo clipa in discutie asta - n-aveam nici o calitate - sa ma asigure ca ea nu doreste recunoasterea lui Andrei, ca a avut cu Dumitru Tinu o "poveste de iubire" si n-ar vrea sa-i afecteze amintirea in public. Nici 24 de ore mai tarziu, aceeasi sensibila doamna se napustea la notariat, tarandu-si baiatul bolnav de varicela... Nu tin sa o acuz de ceva, doar ca a pierdut astfel, in caz ca o intereseaza, orice consideratie in ochii sussemnatului - inteleg cum a putut sa livreze presei pretioasa ei "poveste de iubire"... Este deasemenea fals ca Ana Maria Tinu l-ar fi respins in vreun fel pe Andrei. S-a intalnit cu el, la cererea lui, au discutat, i s-a aratat aceeasi deschidere si intelegere, Andrei Iucinu nesolicitand nimic in legatura cu paternitatea si succesiunea - firesc, devreme ce nu poseda nici o dovada legala a filiatiei sale. Nu s-a opus nimeni ca el sa declanseze un proces de stabilire a paternitatii, dupa care participarea la succesiune, care se reia in termenii initiali, anulandu-se actualul certificat de mostenitor al Anei Maria Tinu, se poate desfasura legal. Pana atunci insa, conducerea ziarului si societatii Adevarul au luat nota de prezentarea de catre Tinu Ana Maria a actelor legale necesare stabilirii dreptului asupra actiunilor lui Dumitru Tinu, pe cale de consecinta dansa devenind actionar majoritar al societatii Adevarul. D-na Tinu ne-a facut cunoscuta intentia de a nu vinde nici o actiune, considerandu-se implicata in pastrarea nestirbita a valorii ziarului Adevarul, asa cum l-a mostenit de la tatal ei. Prin urmare, Adevarul, crucisatorul presei romanesti, merge inainte pe drumul sau drept peste valuri, purtat nu numai de motoare ci si de panzele albe ale profesionalismului dublat de onestitate. Ca in jurul sau se agita si barcazurile cu flamuri murdare care spurca apele presei romanesti - sa fie aceasta o fatalitate?