Dragnea anunţă că pacienţii români vor fi acceptaţi în continuare pentru transplant la AKH. Se va face transplant şi la Spitalul Sfânta Maria
0Pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar vor fi acceptaţi în continuare de spitalul AKH din Viena. Cel puţin aşa susţine preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. „Am vorbit cu domnul ministru al Sănătăţii şi mi-a dat veşti foarte bune. A trimis o scrisoare preşedintelui Eurotransplant şi a obţinut promisiunea de a găsi sprijin pentru pacienţii care au nevoie de transplant pulmonar”, a afirmat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă în continuare transplanturile pentru pacienţii români se vor efectua în Austria, el a spus că „rămâne în continuare colaborarea”.
În acelaşi timp, Dragnea a confirmat că la Spitalul Sfânta Maria din Capitală se va face transplant de plămâni.
„ANT a efectuat o evaluare a Spitalului Sf. Maria şi a remis un raport din care rezultă fără echivoc că se îndeplinesc condiţiile de acreditare în vederea includerii în Programul naţional de transplant pulmonar. S-a discutat cu dr Igor Tudorache, care şi-a reconfirmat disponibilitatea de a reveni în România să efectueze transplant pulmonar pentru pacienţii români”, a mai spus Liviu Dragnea.
În context, preşedintele PSD a menţionat, de asemenea, că „zilele acestea” vor începe operaţiile de transplant pulmonar în spitalul bucureştean.
Ministrul Sănătăţii Florian Bodog spunea ieri că la începutul săptămânii viitoare va vedea raportul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) privind Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Potrivit preşedintelui ANT, Radu Deac, reevaluarea făcută miercuri arată că se menţin condiţiile de la acreditare.
Asta în ciuda faptului că pneumologii au avertizat în repetate rânduri că problema cea mai mare, legată de lipsa specialiştilor, rămâne.
Ba mai mult, unele criterii de acreditare ale Spitalului „Sfânta Maria” din Capitală pentru transplant pulmonar nu sunt îndeplinite: unitatea nu are laborator de analize, serviciile fiind externalizate către o firmă privată şi patru unităţi publice, circuitele pentru transportul acestor pacienţi nu sunt corespunzătoare, nu există staţie centrală de sterilizare, iar din structura spitalului lipseşte medicul infecţionist, în condiţiile în care numărul infecţiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50 la sută mai mare faţă de 2015, arăta Inspecţia Sanitară de Stat, după controlul făcut anul trecut la unitatea sanitară.
La sfârşitul anului trecut, fostul ministru Vlad Voiculescu spunea că există suspiciuni serioase că centrul de transplant pulmonar de la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” a fost acreditat sub presiune politică.