Dializă la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Folosit în timpul nopţii, aparatul de dializă automată curăţă de toxine sângele pacientului, în timp ce acesta doarme Costul aparatului este între 10.000 şi 12.000 de dolari. El

Folosit în timpul nopţii, aparatul de dializă automată curăţă de toxine sângele pacientului, în timp ce acesta doarme

Costul aparatului este între 10.000 şi 12.000 de dolari. El permite păstrarea unui ritm de viaţă normal, cu o continuare a activităţii profesionale.

Insuficienţa renală este o afecţiune ce face ca un număr tot mai mare de români să fie incapabili să ducă o viaţă normală. Mulţi dintre aceştia au viaţa condiţionată de cele câteva ore petrecute la spital, de trei ori pe săptămână, pentru a face dializă.

În prezent, aproximativ zece mii de bolnavi fac săptămânal dializă, opt mii dintre ei urmând metoda clasică ce presupune efectuarea de hemodializă, în timp ce doar 1404 fac dializă peritoneală (dintre aceştia doar 10-20 la sută fac dializă automată, acasă). Aceasta din urmă reprezintă metoda de tratament de ultimă generaţie pentru pacienţii cu boli renale cronice. Pe lângă avantajele medicale, metoda urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii, pentru ca bolnavul să ducă o existenţă apropiată de normalitate.

Control medical lunar

Aparatul "Baxter Home Choice" ajută la realizarea dializei peritoneale automate de către bolnavi în propria casă.

Potrivit dr. Dimitrie Capşa, director medical al Centrului de Dializă Fundeni, acest aparat, nou în ţara noastră, ajută la eficientizarea tratamentului, asigurând în acelaşi timp o rată scăzută a riscului de infecţii şi libertate totală bolnavului, în timpul zilei.

Pacientul care urmează acest tip de dializă nu necesită supraveghere medicală constantă, el fiind nevoit să se prezinte la medic doar o dată pe lună pentru un control.

De asemenea, dializa automată realizată cu ajutorul acestui aparat este indicată şi în tratarea copiilor, pentru care hemodializa este o intervenţie dureroasă şi chinuitoare. Preţul aparatului variază între 10-12 mii de dolari.
Ritm normal de viaţă

"Dializa peritoneală se poate efectua acasă. Ea permite păstrarea unui ritm normal de viaţă, cu continuarea activităţii şcolare sau profesionale", ne-a explicat dr. Dimitrie Capşa.

Acest tip de dializă se realizează acasă, în timpul nopţii, prin utilizarea unei maşini speciale numite cycler, care umple şi goleşte cavitatea peritoneală în timp ce pacientul doarme. În acest tip de dializă, sângele este curăţat în interiorul corpului.

Opţiuni de tratament

Hemodializa - metodă de curăţare a sângelui cu ajutorul unui rinichi artificial. Şedinţele de tratament durează patru-cinci ore, de trei ori pe săptămână.

Transplatul renal - în cazul existenţei unui donator aceasta este cea mai bună variantă de tratament al insuficienţei renale, deoarece creşte durata vieţii.

Dializa peritoneală se poate efectua acasă. Ea permite păstrarea unui ritm normal de viaţă, cu continuarea activităţii şcolare sau profesionale
dr. Dimitrie Capşa, director medical al Centrului de Dializă Fundeni

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite