Detalii din dosarul româncei judecate că și-a vândut bebelușul unei familii din Italia. Retragerile de bani care au atras atenția anchetatorilor
O româncă este judecată în Italia, după ce și-a dat nou-născutul unui cuplu căsătorit, în schimbul unei sume de bani. La cel mai recent termen al procesului, doi carabinieri au prezentat detalii despre tranzacțiile bancare și modul în care anchetatorii au descoperit presupusa înțelegere.

Femeia, identificată de presa italiană drept Luminita Pirvu, este judecată la Tribunalul din Gela, în Sicilia, fiind acuzată de falsificarea stării civile. Cazul datează de aproximativ șase ani, când aceasta a născut la spitalul „Vittorio Emanuele” din Gela.
Potrivit anchetatorilor, românca a declarat în mod fals că tatăl copilului este un bărbat din Mazzarino, localitate din provincia Caltanissetta, care era căsătorit cu o altă femeie.
În realitate, susțin procurorii, bebelușul a fost conceput cu partenerul femeii, tot cetățean român, iar ulterior a fost încredințat cuplului din Italia.
Anchetatorii consideră că presupusa relație dintre româncă și bărbatul din Mazzarino ar fi fost doar o acoperire pentru ca acesta și soția sa să poată prelua copilul. Procurorii suspectează că femeia a primit bani în schimbul nou-născutului.
Retrageri repetate de numerar, descoperite în timpul anchetei
Investigațiile au fost declanșate în urma unei sesizări primite în Gela. Carabinierii au efectuat interceptări telefonice și au analizat tranzacțiile bancare ale persoanelor implicate.
Verificările financiare au scos la iveală retrageri constante de numerar efectuate de cuplul din Mazzarino. Aceste operațiuni au intrat în atenția anchetatorilor în contextul suspiciunilor că femeia ar fi fost plătită pentru a-și încredința copilul celeilalte familii.
În timpul procesului, desfășurat în fața completului penal prezidat de judecătoarea Francesca Pulvirenti, au fost audiați doi carabinieri care s-au ocupat de investigații.
Potrivit acestora, românca și bărbatul trecut în documente drept tatăl copilului s-ar fi cunoscut cu puțin timp înainte de naștere.
O altă femeie ar fi avut rolul de intermediar în înțelegerea dintre părți.
Alte persoane implicate au fost deja condamnate
Dosarul a vizat mai multe persoane. Cuplul din Mazzarino care ar fi preluat copilul, precum și femeia care ar fi intermediat înțelegerea au fost deja judecați și condamnați.
O altă femeie, care are legături de familie cu inculpata, nu a fost găsită de autorități.
Procesul româncei continuă la Tribunalul din Gela. Următorul termen este programat în luna ianuarie 2027, când vor fi audiați alți martori.




















































