Destainuiri

Ne cresc copiii, deci îmbătrânim! Fur câteva zile de vacanţă, între două transmisii directe, şi iată-mă cu familionul la mal de mare! Aceeaşi mare, altă ţară. Şi nu din snobism,

Ne cresc copiii, deci îmbătrânim!

Fur câteva zile de vacanţă, între două transmisii directe, şi iată-mă cu familionul la mal de mare! Aceeaşi mare, altă ţară. Şi nu din snobism, ci din dorinţa ca banii noştri, adunaţi un an întreg, să nu fie câştigaţi prea uşor de alţii.

Tarabe şi aici, ca şi la noi. Mărgele, costume de baie, prosoape viu colorate care pălesc la primul spălat. Fiica mea mă trage de mână: "Trebuie să-i cumpăr un cadou lui Strutz!" Deşi are o poreclă tâmpită, băiatul e drăguţ! E coleg cu puştoaica mea şi, deşi a terminat şi el acelaşi liceu "de fitze", nu l-a luat valul. Mare lucru, în zilele noastre! Nu e iubit, e doar prieten bun, adică treapta superioară de la "coleg". Oricum, dom'şoara şi-a făcut datoria vara asta: e studentă! "Cu ce ocazie, acest cadou?".

"Împlinim jumătate de an de când suntem împreună." Şi atunci am privit-o mai atent pe fiica mea. Am descoperit o tânără frumuşică, fără să exceleze, atentă la cum se îmbracă, la cum se piaptănă, la cum îşi asortează cerceii.

Observ că nu mai e copil… Fiica mea răscoleşte cu privirea-i albastră rafturile, în căutarea unui cadou potrivit: să fie cu gust. Ce nostim! De mici avem acest instinct de a guverna viaţa bărbaţilor de lângă noi!

Şi aici mi-a venit în minte ziua aceea în care umblam cu Marina prin oraş să-i căutăm rochie de bal, iar Strutz o tot suna pe mobil (şi el se afla la cumpărături!), iar eu mă amuzam, în barbă, auzind "indicaţiile" fiicei mele: "Ia-ţi cravata cyclamen, căci rochiţa mea are o dungă cyclamen la gât!" Şi , săracul, chiar a apărut în pragul apartamentului nostru, în ziua balului, purtând o cravată de un cyclamen isteric, spre disperarea, probabil, a conservatorilor săi părinţi.

Între timp, Marina mică s-a decis: a găsit un tricou superb, cu care-şi va da gata iubitul ("nu e iubit, mamă, suntem doar prieteni!", dar eu ştiu că prietenii nu se sărută atât de pătimaş….). Bag mâna în portofel - e mai bine să nu comentez preţul, care mi se pare exagerat - căci stric relaţiile cu tânăra generaţie! - şi, în sinea mea, continui să meditez: mi-a crescut fata mare, cumpărăm cadou pentru iubit, of, Doamne, am îmbătrânit!

Noroc cu Victoraş care, agăţat încă de mâna mea, îmi cere nu ştiu ce maşină autoteleghidată şi-mi vine inima la loc: nu sunt chiar atât de babă, am copil mic, ce Dumnezeu! Marina preia, victorioasă, cadoul pentru Strutz, iar eu îmi muşc buza şi mi-e ciudă că nu primesc şi eu, de la fiica mea, măcar o mărgică, pentru a marca cei 18 ani de când suntem împreună…