Deputatii Puterii vor ca toata populatia sa protejeze secretele de stat
0Plenul Camerei Deputatilor a inceput, ieri, dezbaterile asupra propunerii legislative privind protectia informatiilor clasificate, dar, pe fondul disensiunilor dintre majoritate si PD, PNL, uneori si
Plenul Camerei Deputatilor a inceput, ieri, dezbaterile asupra propunerii legislative privind protectia informatiilor clasificate, dar, pe fondul disensiunilor dintre majoritate si PD, PNL, uneori si UDMR, pe parcursul a opt ore de discutii nu s-au adoptat decat 18 din cele 44 de articole ale raportului. Proiectul legislativ, extrem de important in procesul de aderare la NATO, isi propune sa instituie normele de protectie a informatiilor clasificate, garantand dreptul cetatenilor de a avea acces la informatiile de interes public. Legiuitorul a definit informatiile clasificate drept acele informatii care, datorita nivelului de importanta si consecintelor care s-ar produce ca urmare a dezvaluirii sau diseminarii neautorizate, trebuie sa fie protejate. Clasele de secretizare sunt secret de stat si secret de serviciu. Standardele si protectia informatiilor clasificate se vor stabili de catre o institutie specializata - Autoritatea Nationala de Securitate, impreuna cu SRI. Textul prevede ca normele de protectie trebuie sa fie in concordanta cu criteriile NATO in domeniu. Persoanele care vor avea acces la informatii clasificate vor fi verificate si vor intra intr-un program permanent de pregatire. Cele mai mari dispute le-a starnit articolul 16 al proiectului, care instituie obligativitatea pentru toti cetatenii care intra in posesia unor informatii clasificate sa le restituie proprietarului si sa nu divulge secretul. Mona Musca, PNL, si Emil Boc, PD, au avut numeroase interventii pentru a demonstra ca articolul este neconstitutional si incalca drepturile omului. Raspunderea pentru pastrarea secretelor trebuie sa revina institutiilor abilitate, si nu cetatenilor, care nu stiu nimic despre secretizarea informatiilor, au sustinut cei doi deputati. Comisia juridica, prin presedintele ei, Ionel Olteanu, a propus o solutie de compromis, neacceptata de Opozitie. Mona Musca a spus la microfon: "Ca sa zic asa, sunt satisfacuta partial de domnul Olteanu". In ciuda insatisfactiei Monei Musca, PSD si-a impus punctul de vedere. Cetatenii care intra prin orice mijloace in posesia unei informatii clasificate si nu o restituie de indata emitentului vor fi pasibili, conform Codului penal, de pedeapsa cu inchisoarea. Introducerea acestei prevederi poate provoca, dupa adoptare, sesizarea de catre Opozitie a Curtii Constitutionale, invocandu-se probleme de fond. Proiectul de lege a mai fost adoptat de Parlament anul trecut, dar Curtea a decis ca nu s-au respectat procedurile si l-a returnat forului legislativ.























































