Deputatii PD si PNL au cerut ancheta parlamentara in cazul abuzurilor din dosarul Armagedon II
0In deschiderea sesiunii extraordinare a Camerei, reprezentantii PD si PNL au solicitat plenului sa introduca pe ordinea de zi propunerea de infiintare a unei comisii de ancheta privind modul in care
In deschiderea sesiunii extraordinare a Camerei, reprezentantii PD si PNL au solicitat plenului sa introduca pe ordinea de zi propunerea de infiintare a unei comisii de ancheta privind modul in care Parchetul si Politia au reactionat in cazul Armagedon II. Alexandru Sassu, deputat PD, a afirmat ca cele doua institutii au aratat ca se afla sub comanda politica, inregistrandu-se grave incalcari ale drepturilor omului pe parcursul cercetarilor pe care le-au facut pentru descoperirea autorilor raportului Armagedon II. Liderul liberal Valeriu Stoica a sustinut, din aceleasi motive, propunerea democratilor. Lucian Augustin Bolcas, seful grupului PRM, a declarat ca este de acord cu o ancheta, dar a adaugat ca Valeriu Stoica nu are nici un drept moral sa ceara acest lucru, tinand cont de activitatea sa ca ministru al Justitiei. Presedintele Camerei, Valer Dorneanu, le-a reamintit democratilor si liberalilor ca pentru infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta este nevoie de semnaturile unei treimi din numarul total al deputatilor. Neavand semnaturile, Valer Dorneanu a considerat subiectul inchis, iar plenul a adoptat ordinea de zi propusa initial.























































