Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi de aproape 2,5 ori mai mic decât media lunii iulie

0
0
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Debitul fluviului Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 2.150 metri cubi pe secundă (mc/s), situându-se mult sub media multianuală a lunii iulie (5.350 mc/s), arată prognoza realizată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 23 iulie 2022.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în general în scădere, exceptând prima zi ale intervalului de prognoză, când vor fi în uşoară creştere pe sectorul Zimnicea - Giurgiu, potrivit Agerpres. 

Pentru râurile din ţară, prognoza de specialitate arată că, în perioada 17 - 23 iulie 2022, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare.

„Pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri izolate de niveluri şi debite, pe unele râuri din zona de munte, ca urmare a precipitaţiilor slabe cantitativ, sub formă de aversă, prognozate”, avertizează hidrologii.

Potrivit prognozei lunare emise de hidrologi, în luna iulie 2022, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe cursul superior al Jiului şi pe râurile din bazinul superior şi mijlociu al Ialomiţei şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Târnava Mică, Târnava Mare, Călmăţui, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Bârlad, Moldova, Jijia, pe cursul superior al Mureşului, pe cursul Siretului, pe cursul mijlociu şi inferior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea.

În această lună sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe unele râuri din zonele de deal şi munte şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare pe unele râuri, îndeosebi din jumătatea de nord a ţării, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă şi cu caracter torenţial, specifice acestei luni.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, hidrologii au prognozat pentru luna iulie un debit maxim de 3.500 mc/s, iar cel minim de 2.500 mc/s, în timp ce media lunii este de 5.350 mc/s.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite