De ce nu intervine nimeni când cineva este agresat în public. Ce este „efectul spectatorului” și cum putem ajuta fără să ne punem în pericol

Un bărbat începe să amenințe și să insulte mai multe persoane într-un autobuz, iar ceilalți călători privesc fără să intervină. Situația, povestită recent pe Reddit, a stârnit o dezbatere despre reacția martorilor în fața agresivității. De ce, atunci când sunt mai mulți oameni de față, responsabilitatea pare să aparțină mereu altcuiva? Psihologii vorbesc despre „efectul spectatorului”, dar și despre frică, blocaj și tendința de a ne orienta după reacțiile celor din jur. Intervenția nu trebuie însă confundată cu o confruntare directă cu agresorul.

De ce nu intervine nimeni când cineva este agresat în public. Foto: Shutterstock

Discuția a pornit de la experiența relatată de o persoană care spune că se afla, alături de doi prieteni, într-un autobuz de noapte din București. Unul dintre prieteni era român, iar celălalt german. După ce i-a auzit vorbind în engleză, un bărbat de aproximativ 35 de ani ar fi început să îi insulte și să le spună să se întoarcă în țările lor. Autorul postării povestește că bărbatul a devenit tot mai agresiv și, la un moment dat, a lovit cu pumnul validatorul de bilete.

Ceea ce i-a atras însă atenția a fost și reacția celorlalți pasageri. Deși în autobuz se aflau mai multe persoane, nimeni nu ar fi intervenit. În comentariile de pe r/bucuresti, lipsa de reacție a celorlalți călători a stârnit numeroase discuții. Unii i-au reproșat autorului că nu l-a confruntat pe bărbat, în timp ce alții au povestit situații similare, în care cei din jur au preferat să nu intervină.

De ce rămân oamenii spectatori

„Când o persoană este agresată verbal, amenințată sau umilită într-un spațiu public apare adesea o situație care pare greu de înțeles: în jur sunt mulți oameni, dar aproape nimeni nu reacționează. Nu este neapărat vorba despre indiferență sau lipsă de empatie. Uneori, dimpotrivă, oamenii observă foarte bine ce se întâmplă, simt disconfort și chiar își doresc ca situația să se oprească, dar rămân pasivi. Putem explica acest fenomen printr-o combinație de frică, inhibiție socială, mecanisme de apărare și ceea ce este cunoscut drept «efectul spectatorului»”, explică pentru „Adevărul” Laura Găvan, psihoterapeut cognitiv comportamental.

Atunci când sunt mai mulți martori, fiecare poate ajunge să aștepte ca altcineva să intervină. Iar dacă cei din jur nu reacționează, situația poate părea mai puțin gravă decât este în realitate.

„Cu cât există mai mulți martori, cu atât responsabilitatea individuală poate fi resimțită ca fiind mai mică. În loc să apară gândul «eu trebuie să fac ceva», apare, adesea automat, «sigur va interveni cineva». Fiecare persoană se uită la ceilalți pentru a înțelege cum trebuie interpretată situația și ce reacție este considerată potrivită. Dacă nimeni nu se mișcă, fiecare primește, implicit, semnalul că poate nu este nevoie să facă nimic”, spune psihoterapeutul.

Specialista vorbește și despre „ignoranța pluralistă”, un fenomen care apare atunci când oamenii nu sunt siguri cât de gravă este situația și se uită la reacțiile celor din jur. Dacă ceilalți nu intervin, pot ajunge la concluzia că poate nu este cazul să o facă nici ei.

„«Poate exagerez eu», «poate se cunosc», «poate este doar o ceartă», «poate femeia nu se simte atât de amenințată». Problema este că fiecare persoană poate gândi același lucru în același timp. Astfel, incertitudinea individuală devine pasivitate colectivă”, adaugă ea.

De ce unii oameni pur și simplu „îngheață”

O situație agresivă poate provoca și reacții automate. Martorul nu reușește întotdeauna să decidă pe loc cum ar trebui să reacționeze, mai ales atunci când agresorul este imprevizibil sau există pericolul ca situația să devină violentă.

„În fața unei amenințări, oamenii nu reacționează întotdeauna prin confruntare. Pot apărea răspunsuri de tip «freeze», adică blocaj, «flight», adică retragere sau evitare, ori «fight», adică mobilizare pentru confruntare. Blocajul nu trebuie confundat cu lipsa de caracter. Sistemul nervos poate interpreta situația ca fiind periculoasă înainte ca persoana să aibă timp să analizeze rațional ce ar trebui să facă”, atrage atenția Laura Găvan.

Pe Reddit, opiniile despre care ar fi trebuit să fie reacția potrivită au fost împărțite. Cineva a susținut că, odată ce o persoană începe să îi țină piept agresorului, ceilalți martori pot căpăta curaj să intervină.

„Dacă începi să-i comentezi, încet-încet o să se mai bage lumea, că prinde curaj. Dar trebuie să fie unul curajos care începe”, a comentat o persoană.

Un alt participant la discuție a oferit o soluție mult mai simplă: „Scoteam telefonul și sunam la poliție.”

A interveni nu înseamnă neapărat să confrunți agresorul

Laura Găvan atrage atenția că responsabilitatea socială nu presupune asumarea unui risc fizic inutil: „Este important să nu transformăm responsabilitatea socială într-o obligație de a ne pune propria viață în pericol. A interveni nu înseamnă obligatoriu să îl confrunți pe agresor. De fapt, într-o situație potențial violentă, confruntarea directă poate fi uneori cea mai riscantă variantă.”

Există mai multe moduri în care un martor poate ajuta fără să îl confrunte direct pe agresor: poate suna la 112, poate anunța șoferul sau poate cere ajutorul altor persoane sau se poate apropia de victimă.

„Poate spune victimei «vrei să stai lângă mine?» sau «ești în siguranță? Pot să chem pe cineva?». Uneori, simpla apropiere a unui alt om schimbă dinamica situației,” crede Laura Găvan.

Dacă este nevoie de ajutor, e mai eficient să alegi o persoană dintre cei aflați în jur și să-i ceri direct să intervină, de exemplu să sune la 112. „În loc să spui general «Să facă cineva ceva!», poți desemna concret o persoană: «sumneavoastră, cu geaca albastră, sunați la 112». Când responsabilitatea devine individuală și clară, scade posibilitatea ca fiecare să presupună că va acționa altcineva”, recomandă ea.

Când trebuie evitată confruntarea directă

Felul în care reacționăm depinde însă și de cât de periculoasă este situația. Una este să asistăm la o agresiune verbală și alta este să vedem că agresorul devine violent sau că are asupra lui o armă.

„Cu cât crește riscul de vătămare, cu atât este mai importantă intervenția indirectă și solicitarea ajutorului specializat”, subliniază psihoterapeutul.

Reacția unei singure persoane poate însă schimba comportamentul întregului grup. În momentul în care cineva sună după ajutor, se apropie de victimă sau avertizează șoferul, ceilalți primesc un reper despre gravitatea situației și despre faptul că pot acționa.

Lipsa oricărei reacții poate avea efecte și asupra celui care agresează. „Dacă agresorul constată repetat că poate intimida, umili sau amenința fără consecințe sociale, comportamentul poate deveni mai ușor de repetat. În acest sens, absența limitelor nu este neapărat «încurajare» în sens conștient, dar poate funcționa ca absență a unei consecințe care să inhibe comportamentul”, mai spune Laura Găvan.

Soluția nu este, așadar, ca fiecare martor să devină erou sau să intre într-o confruntare fizică.

„Uneori, cel mai curajos comportament este să protejezi victima fără să escaladezi situația. Să chemi autoritățile. Să atragi atenția personalului. Să creezi o barieră socială. Să stai lângă persoana vulnerabilă. Să îi oferi posibilitatea de a coborî împreună cu tine. Să întrebi dacă are nevoie de ajutor”, crede specialista.

„Poate că întrebarea corectă nu este «De ce nu face nimeni nimic?», ci «Ce pot face eu, în siguranță, pentru a reduce riscul și pentru a nu lăsa victima singură?». Nu avem obligația de a fi eroi. Avem însă posibilitatea de a fi martori activi”, conchide Laura Găvan.