Curtea de Conturi pune lupa pe salariile angajatilor APAPS
Curtea de Conturi verifica salariile functionarilor de la APAPS. "O echipa de specialisti a demarat deja controlul la APAPS privind salarizarea angajatilor institutiei", ne-a declarat presedintele
Curtea de Conturi verifica salariile functionarilor de la APAPS. "O echipa de specialisti a demarat deja controlul la APAPS privind salarizarea angajatilor institutiei", ne-a declarat presedintele Curtii de Conturi, Dan Drosu Saguna. De cateva saptamani, Curtea de Conturi efectueaza la APAPS un control referitor la modul in care sunt utilizati banii incasati din privatizare. "Pana acum a fost analizata documentatia privind procesul de privatizare", a spus Saguna. "Am citit informatia publicata in ziarul Adevarul. Este inadmisibil ca un functionar al APAPS (institutie bugetara) sa castige sute de milioane de lei pe luna", a adaugat presedintele Curtii de Conturi. "Deocamdata, tot ce pot sa spun este ca un astfel de salariu la un bugetar este imoral. Ramane de vazut daca, potrivit legislatiei privind salarizarea bugetarilor, care contine prevederi neclare si interpretabile, s-au comis si ilegalitati in acordarea acestui salariu. Ancheta va urmari in mod deosebit care este baza legala in care s-au acordat salarii de sute de milioane de lei de catre APAPS", a adaugat Saguna. Premierul Adrian Nastase a cerut Curtii, la finele saptamanii trecute, sa faca o analiza privind informatiile publicate in ziarul Adevarul despre salarizarea unor angajati de la APAPS. Este vorba despre lichidarea pe luna aprilie a sefului de cabinet al lui Musetescu, Marian Comanescu, care a depasit 136 milioane lei.




















































