Curtea Constituţională a primit procesele-verbale de la referendum | adevarul.ro

Curtea Constituţională a primit procesele-verbale de la referendum

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Curtea Constituţională a primit, marţi seara, de la Biroul Electoral Central dosarele privind rezultatele referendumului naţional din 19 mai şi le-a repartizat judecătorilor care au început

Curtea Constituţională a primit, marţi seara, de la Biroul Electoral Central dosarele privind rezultatele referendumului naţional din 19 mai şi le-a repartizat judecătorilor care au început studierea lor, informează biroul de presă al Curţii.

Dosarele cuprinzând procesele-verbale întocmite de secţiile de votare la referendum vor fi analizate miercuri, după care Curtea Constituţională urmează să dea o hotărâre.

Potrivit art. 47 alin.(2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, hotărârea Curţii stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Hotărârea Curţii se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Potrivit comunicatului Curţii, Partidul România Mare a înaintat o cerere pentru amânarea confirmării rezultatelor referendumului şi 4 sesizări privind nerespectarea prevederilor procedurale referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului. Cererea şi sesizările vor fi examinate în cursul şedinţei de miercuri.

Top articole

Partenerii noștri