Cum să faci bani din salvarea planetei

Deşi nu e un ecologist militant, economistul Richard Sandor a intrat în istorie ca inventator al pieţelor de emisii poluante Ironia sorţii face ca unul dintre oamenii cu cea mai mare

Deşi nu e un ecologist militant, economistul Richard Sandor a intrat în istorie ca inventator al pieţelor de emisii poluante

Ironia sorţii face ca unul dintre oamenii cu cea mai mare influenţă asupra ecologiei la nivel mondial să nu fie deloc un ecologist. Nu e nici activist, nici specialist în tehnologii verzi şi nici un pasionat al traiului în sălbăticie. E un economist. Numele său este Richard Sandor, inventatorul ideii de piaţă a certificatelor de emisii.

Piaţa emisiilor de carbon reglementează financiar cantităţile de dioxid de carbon emise de marii poluatori de pe planetă, fiind considerată cea mai sustenabilă şi mai eficientă metodă de luptă împotriva încălzirii globale.
În vârstă de 66 de ani, Sandor şi-a început cariera ca profesor de economie la Universitatea California, Berkeley.

El a devenit cunoscut în anii '70 pentru ideile sale inovatoare pe piaţa bursieră, având reputaţia că vede oportunităţi de profit acolo unde ceilalţi nu pot vedea. Spre sfârşitul anilor '80, Sandor şi-a îndreptat atenţia către problema poluării atmosferice.

La acea vreme, una dintre cele mai mari ameninţări ecologice ale Americii erau ploile acide care distrugeau pădurile, din cauza emisiilor mari de dioxid de sulf şi oxid de azot de la centralele electrice pe cărbune, de la fabrici şi de la autovehicule.

Tranzacţionarea ploilor acide

Răspunsul părea simplu - reducerea emisiilor - însă punerea sa în practică nu era chiar atât de simplă. Guvernul putea să dispună reducerea emisiilor sau să oblige centralele să instaleze filtre costisitoare pentru captarea emisiilor, însă simpla obligaţie nu era neapărat eficientă.

Sandor s-a gândit în schimb ca aceste lucruri să se regleze singure, prin intermediul pieţei. Într-o scrisoare trimisă unei asociaţii ecologiste, el a propus crearea unui sistem de certificate de emisii, care să instituie prin ordin guvernamental limite maxime de emisii pentru centrale şi fabrici, dar care să permită companiilor cu emisii reduse să-şi "vândă" aerul nepoluat celorlalţi agenţi de pe piaţă. Acest sistem urma să convingă companiile să instaleze singure tehnologii de reducere a emisiilor, deoarece poluarea devenea un cost foarte concret.

Ecologiştii, sceptici

Pentru mulţi ecologişti, ideea de a recunoaşte unei companii dreptul de a polua, chiar şi acolo unde este încurajată să-şi reducă emisiile, era un subiect tabu. Însă, odată implementat sistemul, emisiile de dioxid de sulf şi oxid de azot au scăzut dramatic, şi odată cu ele s-au redus şi ploile acide.

Tranzacţionarea emisiilor a funcţionat pentru că valorizarea în bani a aerului a determinat companiile să lanseze o adevărată cursă a inovaţiilor tehnologice pentru reducerea poluării. Mai mult decât atât, noile tehnologii au fost implementate la un cost mult mai mic decât se estima iniţial.

Ideea genială a fost atât de apreciată, încât lui Sandor i s-a cerut, cu ocazia Summitului Pământului de la Rio de Janeiro, din 1992, să ajute la crearea unui program pentru tranzacţionarea reducerii de emisii de carbon. Sandor îşi aduce aminte cu plăcere de acel moment. "Stăteam pe plajă şi beam o capirinha. Am zis: <> ".

Piaţa privată de emisii

Sandor a propus un sistem similar celui care a reglementat emisiile de dioxid de sulf, iar proiectul său a ajutat la conturarea celebrului Protocol de la Kyoto, care cerea naţiunilor dezvoltate să-şi reducă poluarea şi să-şi creeze pieţe regionale de emisii de carbon. La finele anilor '90, Sandor a început să gândească ceea ce astăzi este Chicago Climate Exchange (CCX), o piaţă privată de certificate de emisii. Chiar dacă Statele Unite au refuzat să ratifice Protocolul de la Kyoto, Sandor a lansat CCX în 2003, cu ajutorul economiilor sale personale şi al unui grup de prieteni.

CCX este o piaţă în întregime voluntară, respectiv companiile americane care participă nu sunt obligate să-şi reducă emisiile. Cu toate acestea, piaţa s-a dovedit un real succes. Astăzi, CCX are peste 440 de corporaţii membre, care anul trecut au tranzacţionat 23 de milioane de tone de emisii de carbon.

Povestea merge mai departe

În 2005, la Londra, Sandor a deschis European Climate Exchange (ECX), unde companiile sunt obligate să-şi reducă emisiile în baza Protocolului de la Kyoto. Piaţa tranzacţiilor a explodat practic în anul următor, printre membri numărându-se companii precum British Petroleum, E.ON, Goldman Sachs, Morgan Stanley şi Shell.

În iulie, anul trecut, CCX a lansat Montreal Climate Exchange, iar în august a semnat o înţelegere pentru lansarea unei pieţe similare în India. "Piaţa certificatelor de emisii nu mai este o idee a viitorului.

Funcţionează deja de cinci ani fără întrerupere", arată Sandor. Însă pieţele voluntare precum CCX nu sunt suficiente pentru a reduce riscul încălzirii globale, opinează el. Soluţia ar fi introducerea unui sistem obligatoriu de reducere a emisiilor în cea mai mare piaţă de carbon din lume: Statele Unite. Ea ar reduce rapid poluarea, iar contribuabilii americani nu ar simţi acest efort în bugetul personal.