CTP, despre deschiderea plajelor: Păi ce pupăceală e acolo! PNL e grăbit să-şi refacă imaginea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CTP

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a făcut o paralelă între decizia de a nu le permite elevilor care au temperatură peste 37,3 grade accesul în sala de examen şi măsurile de relaxare care intră în vigoare de la 1 iunie.

CTP a remarcat că marea redeschidere de luni, care dă liber românilor la terase şi la plajă nu este justificată de realitatea privind evoluţia numărului de infectaţi, cazurile fiind în creştere. El susţine că măsurile de relaxare sunt electorale, PNL încercând să recupereze din capitalul electoral pierdut. 

Redăm mai jos declaraţiile lui CTP:

„Se deschid terasele şi plajele. Am văzut imagini cu măsurătorile, dau cu compasul să măsoare doi metri. Ia gândiţi-vă la un băiat şi o fată! Păi ce pupăceală e pe plajă! Vă imaginaţi că o să ia distanţă? Nu se va respecta distanţarea. Aţi văzut ce e în Anglia pe plajă?

Oameni la plaja in Marea Britanie - Bournemouth Pier in Bournemouth FOTO AFP

Oameni la plajă în Marea Britanie pe 25 mai FOTO AFP 

S-au dus cetăţenii bot în bot fără niciun fel de probleme. De ce? Pentru că era un soare neobişnuit pentru Anglia. Şi atunci s-a dus lumea să apuce nişte soare şi nu a ţinut seama de absolut nimic şi ei au zeci de mii de morţi. Aşa va fi şi pe litoralul românesc. În aceste condiţii îi ţii pe elevi în afara examenului, pentru că au temperatură? Dacă elevul are 38 de grade nu mai intră la examen pentru că e bolnav?

Nu era vorba să deschidă pe 15 iunie? Sunt grăbiţi guvernaţii să recupereze din capitalul politic pierdut în această perioadă. 

Astăzi numărul de morţi a crescut, numărul de infectaţi scăzuse şi acum e aproape 200 din nou. Parametrii nu sunt cei care ar putea să justifice nişte relaxări atât de rapide cum se fac acum. Astea sunt clar electorale, vor să mai refacă din această imagine. Dau poporului terase şi plaje. Între timp, doamna Firea dă teste la tot cartierul, ba chiar la toată Capitala. Ele sunt absolut inutile“, a apreciat Cristian Tudor Popescu la Digi 24. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite