Cresc investiţiile străine
Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a primit în acest an 17 intenţii de proiecte, totalizând investiţii de peste 930 de milioane de euro, a declarat vicepreşedintele ARIS, Claudiu Preoteasa, citat de Mediafax.
Acestea ar urma să creeze aproape 4.000 de locuri de muncă. Cel mai mare proiect dintre cele anunţate, în valoare de 150 de milioane de euro, vizează industria siderurgică şi ar putea fi realizat în sudul ţării, a mai spus Preoteasa.
Investitorii sunt interesaţi să dezvolte, în principal, proiecte în domeniul energiei regenerabile, construcţii de maşini pentru industrie, componente auto, dar şi în sectorul prelucrării lemnului.





















































