Corneliu Iacobov si-a inaltat un complex turistic de vis pe malul Lacului Mamaia
0Declarandu-l vitrina litoralului, Dan Matei Agathon l-a clasificat, pe loc, la 5 stele
Evenimentul monden al week-end-ului abia incheiat a fost, pe litoral, inaugurarea complexului turistic "Scandinavia", ridicat pe malul Lacului Mamaia (vizavi si ceva mai sus de complexul Rex), de omul de afaceri Corneliu Iacobov. Taierea panglicii si oficiul de (avizat) purtator de laude i-au revenit ministrului Turismului, Dan Matei Agathon. Nu pentru ca prietenul si la bine, si la rau se cunoaste, cum s-a lasat sa se inteleaga, cat pentru prilejul de a pune estival in valoare trainingul ascendent a ceea ce generic se numeste "grupul de la Bacau" si a statiunii Mamaia. Desi pe frontispiciu patronul moldovean asezase 4 stele, dupa ce a luat la pas asezamantul pana la subsol, Agathon i-a ridicat pe loc clasificarea la 5 stele, "cu exceptia ultimului etaj, care ramane la 4 stele, pana ce va fi pus in functiune si liftul exterior". Mandru ca, sub sefia sa, statiunea Mamaia are in sfarsit primul hotel de 5 stele (15 camere si 11 apartamente, terase ornate cu palmieri mici, dar debordand de frunze si sanatate, sali de gimnastica, baruri de noapte si zi, sala de conferinte s.a.m.d.), el a anuntat ca acest "prim hotel de top european" va face obiectul unor negocieri cu firmele Thomas Cook Neckermann si ITS, pentru a-si trimite turistii, cu precadere, la "Scandinavia".























































