Copos se abţine să se pronunţe asupra învinuirilor şi continuă ca ministru
0Vicepremierul George Copos afirmă că se va pronunţa asupra învinuirilor invocate faţă de afacerile sale după ce i se vor aduce la cunoştinţă faptele asupra cărora planează bănuiala că ar
Vicepremierul George Copos afirmă că se va pronunţa asupra învinuirilor invocate faţă de afacerile sale după ce i se vor aduce la cunoştinţă faptele asupra cărora planează bănuiala că ar fi fost săvârşite ilegal şi că îşi va continua activitatea ca membru al guvernului.
Într-o declaraţie de presă difuzată, vineri, fără antetul guvernului şi semnată "Gheorghe Copos", - fără vreo funcţie politică sau guvernamentală, el aminteşte că, până în prezent, nu i s-a adus la cunoştinţă nici o învinuire concretă şi că respectivele fapte de corupţie nu puteau fi săvârşite în condiţiile în care, la acel moment, nu avea nici o funcţie publică.
"Necunoscând, aşadar, care sunt învinuirile, nu pot formula nici un punct de vedere, până în momentul în care mi se vor aduce la cunoştinţă faptele asupra cărora planează bănuiala că ar fi fost săvârşite cu încălcarea legii. La momentul respectiv, voi prezenta public punctul meu de vedere, în cadrul unei conferinţe de presă", se arată în declaraţia lui Copos. În ceea ce priveşte activitatea sa ca membru al guvernului, vicepremierul precizează că înţelege să nu se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor care îi revin, doar pe motiv că au apărut "unele informaţii, până în prezent neconfirmate".
Copos aminteşte că va rămâne la dispoziţia organelor abilitate ale statului pentru orice informaţie pe care o poate furniza, fiind primul interesat în "risipirea" bănuielilor privind tranzacţiile comerciale ale societăţilor ANA efectuate în perioada mai-noiembrie 2004, când nu deţinea nici o funcţie publică.























































