Controlul pieţei între măsuri legale şi abuz

Ani FuciuConsilier în proprietate industrială

Pentru configurarea unei economii de piaţă funcţionale bazată pe principiul protecţiei consumatorului şi al competiţiei loiale în România s-au adoptat legi şi s-au creat instituţii care să le pună în aplicare. Astfel, pe lângă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), au mai fost create şi alte organisme: asociaţii pentru protecţia consumatorilor - care sunt organizaţii neguvernamentale şi care pot înfiinţa centre de consultanţă şi informare a consumatorilor, consilii consultative pentru protecţia consumatorilor, organizate la nivel central şi local, dar şi alte instituţii cu atribuţii complementare în domeniu.
şi pentru ca toate aceste instituţii să poată funcţiona, a fost nevoie, bineînţeles, şi de resurse financiare. Astfel, Ordonanţa 21/1992, republicată, prevede, de exemplu, printre drepturile pe care aceste asociaţii le au (ca organizaţii neguvernamentale), şi dreptul de "a primi sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale" pentru salarizarea personalului din centrele de consultanţă, pentru cheltuieli materiale de întreţinere a sediului şi a dotărilor aferente, pentru cheltuieli curente etc. Văzând câte resurse sunt alocate acestui domeniu, ne putem imagina că protecţia consumatorului este un lucru foarte important. La aceeaşi concluzie vom ajunge şi dacă vom citi prevederile art. 1 din Ordonanţa 21/1992: "Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora ...".Care este modalitatea prin care statul îşi poate îndeplini obligaţia instituită de articolul citat mai sus? Cel mai scurt răspuns ar fi: controlând întreaga piaţă prin organismele abilitate. Până aici, lucrurile par a fi destul de simple, presupunând că măsurile luate ca urmare a controlului pieţei sunt legale, şi că acţiunile de control îi vizează - fără discriminare - pe toţi actorii din piaţă. Lucrurile se complică însă în momentul în care vom încerca să analizăm câteva aspecte legate de modalitatea de efectuare a controlului pieţei. În primul rând, nelegalitatea unor măsuri instituite de organismele de control. Este inadmisibil, de exemplu, ca producătorii şi comercianţii să fie amendaţi şi produselor lor să fie scoase de la vânzare pentru faptul că nu au înscris pe etichetă termenul de valabilitate al unui vin, al cărui volum de alcool este mai mare de 10%. HG 1134/2002 prevede că "indicarea termenului de valabilitate este obligatorie numai în cazul băuturilor cu tărie alcoolică mai mică de 10% în volume". Sau că inscripţiile obligatorii (care sunt destul de multe) nu sunt trecute pe eticheta de pe faţa sticlei, în condiţiile în care atât legislaţia europeană, cât şi HG 1134/2002 prevăd: "Indicaţiile obligatorii se înscriu pe etichetă în acelaşi câmp vizual", fără a impune vreo altă condiţie. În al doilea rând, neefectuarea culpabilă - a controlului unor produse care au de mai mult timp serioase probleme de identificare si etichetare. Acest lucru se referă la faptul că, în absenţa controlului şi a măsurilor legale de remediere a multor produse de pe piaţă, acestea fac concurenţă neloială produselor legale, lucru care este în măsură să afecteze grav interesele consumatorilor şi mecanismele de piaţă. INACţIUNEA organismelor de control în ceea ce priveşte produsele ilegale afectează profund mecanismele economiei de piaţă, aducând prejudicii consumatorilor şi încurajând competiţia neloială. Atât acţiunile incorecte, cât şi inacţiunile organismelor de control, prin efectele pe care le generează, ar putea fi considerate abuzuri. Îndemnul "Citiţi cu atenţie eticheta!", lansat cu puţin timp în urmă atât consumatorilor, cât şi instituţiilor de control al pieţei, îi aduc astăzi o completare care se adresează în special organismelor de control: "Citiţi cu atenţie eticheta! ... şi legislaţia!". În caz contrar, întreaga construcţie de norme şi instituţii nu va reprezenta decât o nouă aplicaţie a teoriei "formelor fără fond".