Controale în spitalele din țară. Rogobete: „Merg direct acolo unde pacienții ne-au transmis sesizări”

0
Publicat:

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, afirmă că respectul în spitale nu e o „opțiune”, ci o „obligație”, iar cine nu va înțelege acest lucru va pleca din sistemul public de sănătate.

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății Foto: Facebook
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății Foto: Facebook

Acesta a precizat că a primit sute de sesizări de la pacienți, prin formularul online lansat de Ministerul Sănătății, în care arată condițiile din spitale. El spune că sunt spitale care funcționează cum trebuie, dar sunt și altele unde condițiile lasă de dorit.

Am fost recent într-un spital public din România, unde am văzut ce înseamnă respectul față de pacient. Am văzut mâncare gătită corect, curățenie, atitudine demnă, performanță medicală. Și da – am văzut somon cu broccoli în farfuriile pacienților. Am spus atunci că SE POATE. Iar echipa de acolo a demonstrat zi de zi că nu a fost o întâmplare: postează public, zilnic, fotografii cu meniurile, pentru toată lumea. Asta înseamnă transparență și asumare”, a precizat ministrul Sănătății, într-o postare făcută pe Facebook.

El a reiterat că vizita nu a fost aranjată și că vineri, 23 iulie, s-a servit din nou somon cu broccoli în acea unitate medicală.

Au apărut apoi voci care au spus că vizita a fost aranjată, că meniul a fost schimbat pentru mine. Greșit! Astăzi, de exemplu, deși nu am fost acolo, în același spital s-a servit – din nou – somon cu broccoli. Asta este realitatea. Nu folclor. Nu excepție”, a mai spus el, adăugând că, între timp, a primit peste 200 de sesizări, cu imagini trimise de pacienți: „Unele arată impecabil – dovadă că există spitale care funcționează așa cum trebuie. Altele, din păcate, arată exact cât dispreț există, în unele locuri, față de oameni”.

Alexandru Rogobete anunță că, de săptămâna viitoare, începe să controleze, fără să anunțe, mai multe spitale din țară.

De săptămâna viitoare, încep vizitele fără anunț prealabil. Merg direct acolo unde pacienții ne-au transmis sesizări. Voi arăta public ce se întâmplă în fiecare loc - atât de bine, cât și de rău. Respectul pornește de la lucrurile de bază și de umanitate: mâncare, curățenie, comportament. Nu e filozofie. E bun-simț. Cine nu e capabil să-l aplice, nu are ce căuta într-o funcție de conducere într-un spital public”, a precizat acesta.

Ministrul Sănătății a mai subliniat că „cine își face treaba” are tot sprijinul său.

Eu sunt responsabil ca în fiecare spital public din România, pacienții și cadrele medicale să fie tratați cu demnitate. Investim masiv în sistemul public pentru că vrem să-l întărim, nu să-l cosmetizăm. Sistemul public de sănătate este baza sistemului și rolul nostru este să oferim pacienților tratamente adecvate, tratamente inovative - acolo unde nu există alternativă terapeutică, tehnologii performante și, foarte important, respect!”, a conchis el.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite