Constanţa: Unii turişti nu au luat cu ei şi bunul simţ

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

1 Mai a fost serbat cu grătare în plină stradă, maşini parcate pe plajă şi acorduri de manele la margine de drum. În unele zone de pe litoral, oaspeţii de prin ţară au agasat trecătorii cu manele date la maximum şi i-au incomodat parcându-şi maşinile pe plajă.

Mii de turişti şi localnici au luat cu asalt camping-urile şi plajele din judeţul Constanţa pentru a petrece ziua de 1 Mai. După cum era de aşteptat, mirosul de mici şi fripturi puse pe grătare a predominat în toate zonele unde oamenii au venit să se relaxeze.

Ca în fiecare an, unii localnici s-au instalat cu mic cu mare de-a lungul bulevardului Mamaia, chiar la intrarea în staţiunea cu acelaşi nume, lăsând mirosul de grătare să împânzească aerul. Foarte mulţi au ales să-şi petreacă ziua şi în camping-urile aflate la ieşirea spre Năvodari, în Mamaia Sat şi la Hanul Piraţilor. Intrarea şi camparea pe spaţiul verde a costat numai 5 lei pentru o singură zi, în preţ fiind inclus tot confortul de care aveau nevoie: apă curentă, grupuri sanitare şi duşuri.

Vama Veche mai căutată

Pe plaja din localitatea Corbu, câţiva turişti şi-au parcat maşinile pe nisip, au instalat corturile şi au încins grătare. În timp ce unii abia soseau, câţiva se pregăteau de plecare. Zona nu era destul de „cool“ pentru ei: „Am venit din Bacău şi nu ne place aici. Ne-am hotărât să ne ducem în Vama Veche“, a spus Teodor Bogdan (22 de ani), în timp ce îşi ajuta prieteni să strângă lucrurile rămase.

Au ascultat doar manele

Pe malul lacului Siutghiol, la marginea drumului din Mamaia, mai mulţi romi şi-au scos maşinile scumpe din garaje şi, pe ritmuri de manele, au dansat toată ziua. Pentru a completa meniul tradiţional de mici, friptură şi bere, unii dintre ei îşi încercau norocul la peşte.

În Mamaia (între Cleopatra şi Cazino), turiştii s-au dus la terase, au ieşit la plimbare prin staţiune şi, bineînţeles, s-au bronzat pe plajă. „Vremea este de partea noastră şi profităm de soare pentru a ne bronza puţin“, a declarat Marian Bulgaru, turist venit în Mamaia din judeţul Ilfov.

Apa a fost destul de rece şi puţine au fost persoanele care s-au încumetat să facă o baie în mare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite