Consilierii bucuresteni l-au numit pe seful Asociatiilor de proprietari director la RADET
Consilierii municipali majoritari ai PSD au votat in sedinta de ieri suspendarea din functie a directorului arestat al RADET, Gheorghe Dabela, si inlocuirea sa cu Radu Opaina. Consilierul PNTCD Dragos
Consilierii municipali majoritari ai PSD au votat in sedinta de ieri suspendarea din functie a directorului arestat al RADET, Gheorghe Dabela, si inlocuirea sa cu Radu Opaina. Consilierul PNTCD Dragos Oncescu le-a cerut colegilor sai sa amane aceasta numire, avand in vedere ca nu a fost prezentat nici un CV al lui Opaina, ca acesta a lipsit de la sedinta si ca nu a fost prezentat nici un plan de restructurare a RADET. Consilierii municipali au recunoscut ca nu stiu prea multe despre Opaina, dar ca il voteaza pentru ca "asa este comanda politica". Opaina este numit director pentru trei luni, timp in care se va organiza un concurs pentru ocuparea postului de director general. Consilierul independent Dan Zamfir spune ca nu este vorba despre altceva decat de "politizarea contorizarii".




















































