Condițiile legale pentru tăierea porcului în 2022. Ce trebuie să știe românii

0
Publicat:

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă românilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sau înregistrate sanitar veterinar.

Se apropie perioada tăierii porcilor
Se apropie perioada tăierii porcilor

Tăierea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.

Reprezentanții Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) susțin că porcul crescut în gospodărie, carnea și produsele din carne provenite de la acesta sunt interzise a fi comercializate.

De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Veterinarii recomandă asomarea porcilor

„Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare, pentru a da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol și pentru a asoma porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor”, spun medicii veterinari.

Aceștia recomandă să nu consumaţi carnea şi să nu o preparaţi până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ.

Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.

„În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat”, mai spun veterinarii.

Probele se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).

Costul unui examen trichineloscopic este între 22 de lei +TVA  și 81 de lei + TVA (digestie artificială).

La nivelul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) judeţene şi Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale Teritoriale (CSVSAO) vor fi afişate informaţii utile consumatorilor, dar şi locaţiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp.  în carnea de porc.

Ce amenzi riscați

Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

"În cazul în care cetăţenii doresc să cumpere produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate", mai precizează medicii veterinari.

Medicii veterinari din cadrul DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei de la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul piețelor agroalimentare vor asigura un program prelungit de lucru în perioadele 29 noiembrie – 24 decembrie şi 27 decembrie – 30 decembrie, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite