Colegiul Psihologilor solicită decontarea directă a serviciilor de recuperare oferite copiilor cu autism. Terapia costă nu mai puţin de 1.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii cu autism nu beneficiază de servicii de recuperare decontate de stat FOTO Adevărul
Copiii cu autism nu beneficiază de servicii de recuperare decontate de stat FOTO Adevărul

Colegiul Psihologilor din România solicită autorităţilor să deconteze serviciile psihologice de care beneficiază copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist. Statisticile arată că în România există peste 7.000 de persoane cu autism, deşi numărul acestora este mult mai mare, susţin specialiştii.

„Un copil diagnosticat cu spectrul autist ajunge la medic, medicul îl trimite la DGASPC şi acolo încep să îl plimbe şi poate să dureze mult şi bine până când un astfel de copil ajunge să fie diagnosticat, tratat şi să i se ofere terapie de specialitate de psihologi specialişti”, a explicat Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor.

Acesta a mai spus că psihologii „sunt nişte persoane care nu merită atenţia statului român, aşa cum este în toată Europa”.

La rândul său, psihologul Anca Dumitrescu a precizat că procesul de recuperare a unui copil cu autism este lung şi anevoios.

„Copilul poate să înceapă terapia de la patru ore pe zi, aceasta poate să fie întinsă până la opt ore pe zi şi poate să dureze de la minim doi ani la patru ani sau toată viaţa pentru unii dintre copii. (...) În cea mai mare parte procesul de recuperare înseamnă intervenţie pe comportamentul copilului, intervenţie făcută de echipa de psihologi coordonată de cineva cu experienţă în terapie comportamentală”, a explicat Dumitrescu.

Costul terapiei este de 1.000 de euro

În prezent, copiii cu autism nu beneficiază de niciun fel de decontare a serviciilor terapeutice, costul terapiei fiind de 1.000 de euro, mai arată specialiştii.

De fapt, serviciile psihologice pentru copiii cu autism nu sunt decontate prin casele de asigurări de sănătate iar în proiectul pachetului de bază lansat de Ministerul Sănătăţii nu s-a introdus nimic legat de psihoterapia copiilor cu tulburări din spectrul autist.

Statisticile Ministerului Sănătăţii arată că în România, în anul 2012, erau declarate 7.179 de persoane diagnosticate cu autism, însă numărul real al acestora este mult mai mare, majoritatea nefigurând în evidenţa oficială.

Citeşte şi:

STUDIU Diagnosticul de autism ar putea fi pus greşit în multe cazuri

Până la 50% din copiii cu o tulburare genetică fără nicio legătură cu autismul sunt diagnosticaţi, în mod eronat, cu tulburări de spectru autist, ceea ce duce la tratamente nu doar ineficiente, ci chiar dăunătoare, susţin oamenii de ştiinţă americani.

Cât de inteligenţi sunt copiii autişti şi ce piedici le pune sistemul educaţional românesc

Nu toate tulburările din spectrul autist se asociază cu un coeficient de inteligenţă peste medie, dar o mare parte din copiii cu astfel de probleme sunt genii în matematică, muzică, desen sau în alte domenii şi au nevoie de stimulare din partea sistemului educaţional.

Seminar de informare: află mai multe despre autism

Specialiştii, dar şi părinţii copiilor care suferă de o astfel de tulburare sunt invitaţi sâmbătă, de la ora 10.00, la hotelul Delta din municipiul Tulcea, acolo unde se va ţine un seminar pe tema autismului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite