Cod roșu de caniculă. Ce le recomandă medicii pneumologi pacienților cronici

0
Publicat:

Aproape toată țara se află de sâmbătă, 13 iulie, sub avertizare Cod roșu de caniculă. În acest context, medicul pneumolog Ruxandra Ulmeanu a spus că cei care suferă de afecțiuni cronice, dar și pacienții cu patologie respiratorie, trebuie să-și urmeze tratamentul.

Pacienții care ar trebui să evite ieșirile în zilele caniculare. Foto: Shutterstock (Arhivă)
Pacienții care ar trebui să evite ieșirile în zilele caniculare. Foto: Shutterstock (Arhivă)

Să îşi urmeze tratamentul, în primul rând dacă sunt afecţiuni cronice foarte mare atenţie în a-şi urma tratamentul cardiologic, neurologic, respirator - BPOC sau astm. Dacă vorbim de patologie respiratorie precum BPOC sau astm aceştia au cu siguranţă recomandarea de a folosi acest tratament inhalator care nu este la fel (n.r. pentru ambele boli). Unele sunt pentru BPOC, altele pentru astm, dar ele trebuie luate cu sfinţenie. Mai mult, pentru cei care au astm de foarte multe ori este nevoie să aibă inhalatorul la ei ca să îşi dea şi la nevoie. Nevoia însemnând tocmai administrarea în momentul în care simt cel mai mic semn că apare ceva precum tuse, senzaţia aceea de respiraţie mai grea", a spus Ruxandra Ulmeanu, conform Agerpres. 

În plus, cei care suferă de afecțiuni respiratorii cronice ar trebui să evite ieșirile în zilele caniculare. Totodată, cadrul medical a spus că pacienții cu afecțiuni respiratorii pot apela la aparatele de aer condiționat, însă este necesar ca filtrele să fie curățate. 

Pacienţii cu astm şi BPOC au sensibilitate în cazul în care în momentul în care se porneşte aerul condiţionat filtrele acelea nu sunt curăţate. Filtrele trebuie curăţate - este esenţial. Nu fără aer condiţionat. Aerul condiţionat trebuie setat la 25-26 de grade şi nu la 18 grade. Nu te trage curentul, nu răceşti din cauza curentului şi mai ales trebuie folosit aerul condiţionat, dar cu menţiunile acestea vizavi de temperatură", a explicat Ruxandra Ulmeanu, în cadrul unei sesiuni de media training, care se desfășoară în perioada 12 -14 iulie la Cheile Grădiştei, organizată de Coaliţia Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice şi Societatea Română de Pneumologie. 

Temperatura ideală

De asemenea, conform medicului, este deosebit de important și locul în care copiii fac mișcare afară. 

Dacă sunt foarte aproape de nişte zone în care traficul este foarte frecvent şi există contextul acesta al poluării atunci predispoziţia acestor copii de a face inclusiv astm bronşic în următorii ani este foarte mare", a spus dr. Ruxandra Ulmeanu. 

„Se spune clar - copiii şi vârstnicii în perioadele respective să nu iasă din casă. Trebuie să ne aliniem şi noi la aceste lucruri. Este foarte important", a declarat dr. Florin Mihălţan.

În plus, medicul Roxana Nemeș a afirmat că un pacient astmatic poate suferi o criză din pricina diferențelor mari de temperatură.

Noi recomandăm şi pentru copii să nu meargă în supermarket vara. Diferenţa este foarte mare. (...) Temperatura agresivă şi gradul de umiditate sunt foarte greu de suportat de către un pacient respirator. (...) Temperatura în care ar fi ideal să stăm este de 22 - 24 de grade", a explicat dr.Nemeş.   

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite