CNEAA propune generalizarea taxelor de studiu pentru invatamantul superior
Comisia Nationala de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA) a depus la Parlament un raport privind acreditarea invatamantului superior in perioada 1994-2001, in care avertizeaza ca unele
Comisia Nationala de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA) a depus la Parlament un raport privind acreditarea invatamantului superior in perioada 1994-2001, in care avertizeaza ca unele universitati particulare acreditate risca sa dispara, intrucat numerosi studenti se indreapta spre locurile cu taxa din universitatile de stat. Membrii comisiei prezinta in raport si o analiza a situatiei din Europa de Vest, unde universitati cu traditie din tari precum Marea Britanie, Olanda sau Belgia sunt particulare, dar beneficiaza de finantare, in proportie de 50 la suta, din partea statului. Comisia considera ca situatia din invatamantul particular romanesc s-ar schimba daca s-ar generaliza taxele de studiu. Se recomanda, in consecinta, generalizarea taxei de studiu in invatamantul superior la nivelul unui salariu mediu brut pe economie, cu asigurarea protectiei sociale de rigoare. CNEAA apreciaza ca un asemenea nivel al taxei ar fi "usor suportabil" pentru studenti si familiile lor. Potrivit raportului CNEAA, in toamna anului trecut, 4 universitati particulare au anuntat ca intra in autolichidare, datorita numarului redus de studenti. Din statisticile prezentate in raport reiese ca nici macar unele din universitatile particulare care urmeaza sa fie infiintate prin lege nu au reusit sa acopere cifra de scolarizare pentru care aveau aprobarea CNEAA. In schimb, alte universitati particulare au depasit aceasta cifra chiar si cu 50 la suta.





















































