Closetele din scoala ultramoderna a lui Vanghelie - praf si tandari
0Primaria Sectorului 5 nu a facut inca receptia cladirii
Usi scoase din tatani sau crapate cu pumnii, capace de WC, tevi de scurgere si vase de closet smulse, suporti de hartie igienica rupti, cutii pentru prosoape de hartie si pentru sapun sparte, talpi ale incaltarilor "stampilate" pe usi si pereti, noroi pe jos si pe capacele WC-urilor, sunt doar cateva din avariile suferite de toaletele Liceului Teoretic "Stefan Odobleja", din Sectorul 5 al Capitalei, inaugurat acum sase luni cu mare tam-tam pesedist. Dupa ce premierului Adrian Nastase i s-a prezentat "minunea" ivita in invatamantul romanesc, aceasta n-a tinut mult: in toalete nu mai e urma nici de sapun lichid, nici de prosoape din hartie si nici de tampoane pentru fetite. "Cei de clasele I-VIII strica din zburdalnicie, iar cei mari, de liceu, din rautate. In cele sase luni a trebuit sa reparam cinci usi din PVC din interiorul toaletelor si sase usi de la intrare. De asemenea, patru vase de closete au fost dezmembrate, iar capacele de WC de la etajele doi si trei au fost smulse. Am gasit suportii de hartie igienica rupti si aruncati in toalete. Se urca cu picioarele pe capacele de WC sau fac pe ele. Au smuls chiar si tevile de scurgere de la bazin", ne-a spus administratorul liceului, Mircea Chivu. Directoarea acestei institutii scolare ne-a precizat ca li s-a prelucrat, sub semnatura, atat elevilor, cat si parintilor, regulamentul de ordine interioara, insistandu-se asupra sanctiunilor privind deteriorarea bunurilor scolii. "Este cel mai sever regulament din Bucuresti, dar nu poate inlocui cei sapte ani de-acasa. In semestrul trecut, in cele 66 de clase au fost scazute in medie cate doua note la purtare pentru stricaciuni. Nu putem sa-i obligam pe parinti sa plateasca ceea ce distrug copiii lor, deoarece nu s-a facut inca receptia cladirii de la firma de constructii. Noi inca nu stim cat a valorat o usa sau un capac de WC pentru a le imputa parintilor", ne-a declarat directoarea noului liceu, Doina Burcau. "Vor sa creada ca sunt smecheri, de aceea strica. Nici nu-ti vine sa mai mergi la toaleta cand vezi ce mizerie fac", a spus elevul Razvan Radu. "Era o frumusete de scoala, dar acum nu mai e ca la inceput", s-a plans eleva Ioana Cucos. Unii elevii pe care i-am intalnit pe coridoare ne-au spus ca profesorii lor nu le-au explicat cum sa foloseasca dotarile moderne ale toaletelor. Nu numai elevii sunt de vina pentru cum arata scoala. Doar patru femei de serviciu curata mizeria dupa cei 1.750 de elevi care invata la Liceul "Stefan Odobleja" si nu e de mirare ca stralucirea gresiei a fost inlocuita cu un strat de praf gros si uscat, dupa ce se da cu teul. La toalete, din cauza bazinelor stricate, curge si se consuma apa de pomana zi si noapte. Doar nea' Gica, muncitorul, a ramas sa se lupte cu morile de vant si sa mai repare cate o usa, cate o clanta, cate un closet in liceul in care s-au bagat peste 60 de miliarde de lei.























































