Citiţi cu atenţie eticheta!

Ani FuciuConsilier în proprietate industrială

Pentru a intra în Uniunea Europeană, România a făcut - de voie, de nevoie - efortul de a-şi armoniza legislaţia internă cu aquisul comunitar. Graţie acestui efort, au apărut şi la noi reglementări legale privind etichetarea diferitelor categorii de produse (produse alimentare, ape minerale, băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice etc.), reglementări menite să consolideze o economie de piaţă concurenţială şi - nu în ultimul rând să protejeze consumatorul.
Aşadar, norme legale există, instituţii care să controleze respectarea acestora există; există şi producători care le respectă; dar nu putem ignora faptul că, pe lângă toate acestea, se mai întâlnesc încă şi situaţii în care aplicarea sistemului de etichetare a produselor deşi obligatorie - este considerată "opţională".
Într-o piaţă în care, deşi regulile sunt pentru toţi, respectarea lor este lăsată la latitudinea fiecăruia, se poate pune întrebarea: Care este motivul pentru care consumatorul este lăsat la mijloc, între litera scrisă a legii şi aplicarea ei?
Unul din drepturile fundamentale ale consumatorilor este cel prevăzut de Ordonanţa nr. 21/1992: "de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor (...), precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;" O scurtă vizită în piaţă l-ar putea determina pe consumatorul avizat să constate că există şi produse care nu respectă principiul enunţat mai sus şi nici legislaţia specială privind etichetarea acestora.
Cu siguranţă nu a trecut neobservată tendinţa unor mici (cel puţin la nivelul aspiraţiilor) producători de vin, de exemplu, de a utiliza pentru produsele lor denumiri comerciale care creează confuzie cu soiul unui vin. Având în vedere faptul că utilizarea denumirii unui soi de vin este condiţionată de treapta de calitate a vinului (HG 1134/2002 prevede ca "Vinurile de masă nu se valorifică sub denumirea soiului sau sortimentului de soiuri şi nici prin indicarea provenienţei geografice), aceştia încearcă să înregistreze şi să utilizeze aceste denumiri ca mărci. Tendinţa aceasta este cu atât mai periculoasă cu cât înregistrarea lor ca mărci creează o aparenţă de legalitate: unii producători îşi înregistrează ca marcă o astfel de denumire şi îşi construiesc premisa de a vinde un vin de masă (aflat pe o treaptă mai jos decât vinul de calitate) sub aparenţa unui vin de calitate cu denumire de soi.
Un alt exemplu pe care consumatorul avizat îl poate descoperi în piaţă este cel legat de utilizarea pe anumite băuturi spirtoase - a unor denumiri ale produselor care nu corespund sortimentului din care acestea fac parte; denumirea "băutură alcoolică" de exemplu, este o denumire mult prea generală pentru a da consumatorilor informaţii "complete, corecte şi precise" asupra caracteristicilor esenţiale ale produsului. Asociată cu însemnul "stelelor" (a căror reprezentare nu are în sistemul legal de etichetare a băuturilor - nicio semnificaţie), denumirea "băutură alcoolică" i-ar putea crea probleme consumatorului mediu, în identificarea corectă a sortimentului şi calităţii produsului.
Ne declarăm interesul pentru construcţia unui brand de ţară: cheltuim bani, solicităm consultanţă, alocăm fonduri, atribuim contracte pentru acest lucru. Dar nu ştim - sau uităm că un brand de ţară, oricât de spectaculos ar fi şi oricât de mult va fi costat, nu va reuşi să schimbe reticenţa europenilor faţă de unele din produsele şi serviciile care provin din sud-estul continentului (inclusiv din România). Atâta vreme cât problemele de fond ale pieţei (printre care concurenţa neloială, securitatea şi etichetarea produselor etc) nu se vor rezolva şi aplicarea normelor legale în vigoare va rămâne doar un deziderat, "brandul de ţară" nu va reprezenta decât un simplu şi costisitor exerciţiu de imagine.
Invitat anul trecut în România la o conferinţă cu titlul "Branding a Country. Building a Reputation from Within" şi întrebat despre priorităţile pentru România, Bill Clinton a răspuns fără ezitare că cel mai important lucru este construirea unei economii puternice.
Revenind la întrebarea din preambul, un posibil răspuns la aceasta ar fi: ori nu avem capacitatea administrativă de implementare a legislaţiei în vigoare, ori nu avem interes. Pentru ambele situaţii există însă remedii: până la aderare VOINţA, iar după aderare - NECESITATEA. Până la aplicarea acestor remedii, consumatorilor (care experimentează noi sensuri ale expresiei "Afară e vopsit gardul..."), dar şi instituţiilor de control al pieţei le reamintesc: CITIţI CU ATENţIE ETICHETA!