Cersetorii din intersectii spun ca inundatiile le-au luat casa si saruta cu foc masina oprita la stop

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Saru' mana, nenea, sa-ti traiasca frumoasa, da si mie un ban ca sunt da la inundatii. Fie-ti mila ca suntem sapte copilasi si ne-a luat apilii casa! Sa ma taie trenu' daca mint!". Asa suna, mai nou,

Saru' mana, nenea, sa-ti traiasca frumoasa, da si mie un ban ca sunt da la inundatii. Fie-ti mila ca suntem sapte copilasi si ne-a luat apilii casa! Sa ma taie trenu' daca mint!". Asa suna, mai nou, solicitarile micilor cersetori intalniti prin intersectiile bucurestene. Daca ii intrebi cine i-a invatat sa bage textul cu inundatiile in clasicele vaicareli stradale, se incrunta si nu te mai intelegi cu ei. In schimb, daca scoti ceva maruntis din buzunar incep sa palavrageasca minute in sir despre necazurile lor, despre boli si noroi, mizerie, apa, o mama tebecista si un tata nenorocit, inchis pentru ani buni la puscarie. Ii gasesti postati la umbra, in intersectiile de la Razoare, Orhideea-Regie, Mosilor sau la Gara de Nord. Cum se face rosu, incep sa cerseasca turuind texte invatate, parca, pe de rost, de la unul la altul. Subiectul principal: inundatiile. In fata magazinului Unirea, chiar langa parc, o fetita blonda, cam de vreo 10-11 ani, cerseste. E desculta si imbracata saracacios. La cativa zeci de metri de ea, un politist dirijeaza masinile. Nu o vede cum se strecoara, ca o umbra, numai oase, printre autoturisme. Pana se face rosu, fetita se roaga de soferii masinilor scumpe: "Va rog frumos, da-ti mi si mie un ban, ca pe mamica au luat-o apele si vaca ne-a murit. Am ramas cu bunica, patru copilasi, ca tata e plecat la munca si n-a mai venit de trei ani". Unii stau cu geamurile inchise, impasibili. Nici cand biata copila incepe sa le sarute capota masinii nu schiteaza vreun gest. Impresionati, altii baga mana in buzunar si scot de acolo 10.000 de lei si ii dau. Fata ia banii, ii vara in tricou, la piept si fuge iute, pentru ca semaforul se face verde. Banii ii ia mama, resturile de mancare, copilul Pe o banca, in parc, asteapta o piranda tuciurie, cam luata de ape, e drept, pentru ca ii trage vartos dintr-o sticla de bere la PET. Cand o vede ca apare doar cu cativa banuti se innegreste si mai rau la obraz: "Da ce nu pupasi toata masina, fa, nenorocito? Asa te-am invatat io?" si trosc! ii arde o scatoalca educativa copilei care era sa cada in genunchi. "Mars inapoi ca e rosu!" Cu lacrimi pe obraz, fetita se napusteste ca un kamikaze in fata unui Logan nou-nout si, in timp ce povesteste despre necazurile pricinuite de inundatii, il saruta meticulos, incepand de la capota, continuand cu portierele si terminand cu spatele. De pe banca, femeia care o obliga sa cerseasca striga: "Asa, fa, asa, vezi ca mai ai si farurilii, misca-te mai repede!" De data aceasta, fetita blonda are noroc: a pupat doua masini, o utilitara, un motociclist si a primit mai multe hartii de zece mii de lei. E iar verde, si copila cu lacrimile uscate de caldura, se indreapta din nou spre parc. Buzele o ustura, dar a meritat. In afara de bani, a capatat o sticla de suc, pe jumatate goala si o mica ciocolata cu rom.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite