Centre mobile de recoltare de sânge în Piaţa Revoluţiei. Cine poate dona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două centre mobile de recoltare vor fi amplasate în Piaţa Revoluţiei FOTO Adevărul
Două centre mobile de recoltare vor fi amplasate în Piaţa Revoluţiei FOTO Adevărul

Două centre mobile de recoltare de sânge vor fi amplasate luni, între orele 08.00 - 15.00, în Piaţa Revoluţiei din Capitală, pentru a marca Ziua Internaţională a Donatorului de Sânge dar şi pentru a veni în sprijinul spitalelor de urgenţă din Bucureşti, mari consumatoare de produse sanguine.

În România, numărul celor care donează continuă să rămână mic iar cantitatea necesară de sânge este cu greu acoperită. Proporţia donatorilor, de numai 2%, este încă prea mică în raport cu media europeană de 6%, potrivit unui comunicat de presă.

Numai la Centrul de Transfuzii Bucureşti zilnic sunt recoltate aproximativ 200 de pungi de sânge în timp ce necesarul ar fi de aproximativ 300 de pungi. Lipsa unei educaţii eficiente, prejudecăţile, poate comoditatea sau neconştietizarea deplină a importanţei donării de sânge, sunt numai câţiva dintre factorii care determină numărul mic al donatorilor. 

„Pe lângă mulţumirea că sângele lui poate salva o viaţă, donatorul îi face un bine şi sănătăţii proprii. Întrucât sângele are capacitatea de a se reface, celule „proaspete” ajung în fluxul circulator, contribuind la starea generală de sănătate. Totodată, studiile au arătat că donatorii de sânge fideli au o incidenţă de infarct cu mult mai mică decât persoanele care nu donează sânge. În plus, donarea periodică reglează tensiunea iar hipertensiunea (dacă apare) se va instala mai târziu decât la un nedonator”, a declarat doctorul Andy Rosin, director general Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină. 

„Un alt beneficiu care nu trebuie deloc ignorat este reprezentat de faptul că donatorul, prin analizele implicite care se fac sângelui donat, are certitudinea că nu este bolnav sau, dacă apar probleme, se poate interveni din timp”, a adăugat doctorul Andy Rosin.

Concret, evenimentul se desfăşoară sub îndemnul „Tu poţi salva o viaţă! Donează sânge!”, fiind organizat de Ministerul Sănătăţii, Instititul Naţional de Transfuzie Sanguină în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne. 

Condiţiile pentru donatori
-vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
-greutate peste 50Kg
-puls regulat, 60 -100 bătăi/minut.
-tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
-să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii -chirurgicale
-femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
-să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
-să nu fi sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune,boli de inima,boli renale,boli psihice,boli hepatice,boli endocrine

Concret, donatorii nu trebuie să fi suferit de una din următoarele boli:
-hepatită (de orice tip)
-TBC
-sifilis
-malarie
-epilepsie si alte boli neurologice
-boli psihice
-bruceloză
-ulcer
-diabet zaharat
-boli de inimă
-boli de piele: psoriazis, vitiligo, miopie forte peste (-) 6 dioptrii, cancer

Criză acută de sânge în spitale în 2014

Anul trecut, în vară, spitalele din Capitală s-au confruntat cu o criză de sânge fără precedent, mai multe operaţii fiind anulate din lipsa sângelui. La vremea respectivă, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a decis să reînfiinţeze centrele de colectare de sânge din trei spitale bucureştene mari: Spitalul Fundeni, Spitalul Universitar şi Spitalul Bagdasar.

Cele trei unităţi sanitare se numără printre cele mai mari consumatoare de sânge. Tot anul trecut, şi la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost amânate din lipsa sângelui. Ulterior apelului făcut de ministrul Bănicioiu, sute de bucureşteni au făcut cozi interminabile la Centrul de Transfuzii din Bucureşti, stabilind un număr record de donatori, cel mai mare din ultimii 20 de ani.

„Numărul mare de donatori a fost pentru noi un semnal că e nevoie să reînfiinţăm centrele de donare în spitale. Românii au dovedit că sângele apă nu se face. Le mulţumesc de asemenea colegilor mei, miniştrii cabinetului Ponta, care s-au alăturat acestei campanii.Am încredere că acest gest civic va deveni unul constant, astfel încât multe vieţi să poată fi salvate. În numai 3 zile am reuşit să avem în centrele de donare de trei ori mai mulţi donatori decât în zile obişnuite”, a declarat Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat de presă.

Pe aceeaşi temă:

Operaţii amânate din lipsa sângelui

Spitalele din Bucureşti au nevoie în această perioadă de mai mult sânge pentru intervenţiile chirurgicale, dar numărul donatorilor a scăzut. Doar la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost amânate cinci operaţii din lipsa sângelui. Autorităţile fac un apel pentru donarea voluntară.

Criză de sânge în spitalele vasluiene: operaţiile care nu sunt urgenţe, amânate

Din cauza numărului redus de donatori şi stocurilor foarte mici de sânge la Spitalul de Urgenţă din Vaslui sunt amânate intervenţiile chirurgicale. Unitatea sanitara nu mai are pe stoc sange din grupa A negativ. Cadrele medicale recomandă rudelor pacienţilor internaţi în spital să doneze sânge.

120 de militari ai Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” donează sânge în sprijinul bolnavilor

În urma apelului Ministerului Sănătăţii, lansat în mass-media naţională, referitor la criza de sânge transfuzabil în care se află acesta, militarii Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” s-au alăturat campaniei de donare de sânge.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite