“O şansă pentru viaţă!”. Tinerii din UNPR Călăraşi donează sânge pentru un bolnav cu sarcom Ewing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul are nevoie urgenţă de operaţie Foto:UNPR Călăraşi
Tânărul are nevoie urgenţă de operaţie Foto:UNPR Călăraşi

Un tânăr din Călăraşi, care suferă de sarcom Ewing, o tumoră malignă la oase, are nevoie de sprijinul semenilor săi. Echipa UNPR Tineret din Călăraşi a demarat o campanie umanitară pentru a-l ajuta pe bolnav.


Deoarece bolnavul nu poate fi operat din cauza lipsei de sânge din spital, tinerii s-au mobilizat şi vor merge în zilele de 25 şi 26 martie pentru a dona sânge la Centrul de Trasfuzii din oraş.

”Prin intermediul acestei acţiuni, vrem să facem un apel către toţi călărăşenii să ni se alăture şi să doneze sânge pentru Bicher Mihalache, pentru a ajunge cât mai curând la operaţie. Deja s-au alăturat campaniei noastre şi seniorii din UNPR care vor merge cu noi, tinerii, la Centrul de Transfuzii Călăraşi” , a anunţat Răzvan Mitea, preşedinte UNPR Tineret Municipiul Călăraşi.

Sarcomul Ewing, o tumoră malignă primară osoasă, a fost descris pentru prima data de James Ewing în 1921. Tumora derivă din măduva roşie osoasă. Ea apare mai frecvent la copii şi adolescenti cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani şi mai rar la adulţii peste 30 de ani.  Bărbaţii sunt afectaţi mai frecvent decât femeile. Tânărul din Călăraşi va fi supus unei operaţii pentru introducerea unei tije metalice la femur şi o proteză de şold.
 

Vă recomandăm şi:

Sportivi şi vedete, la maratonul umanitar “Wings for Life World Run”. Echipele vor alerga pe DN 3 Bucureşti-Lehliu Gară

Campanie umanitară pentru Cristi Drăgan, un băiat de 15 ani din Alba, diagnosticat cu scolioză severă

Jandarmii maramureşeni vor dona sânge în cadrul unei campanii umanitare

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite