Cel mai mare festival al florilor își deschide porțile la București. Programul complet al evenimentului
0Cel mai mare festival al florilor din România își deschide porțile astăzi, începând cu ora 16.00, în parcul Drumul Taberei din sectorul 6 al Capitalei. Vizitatorii vor avea la dispoziție trei zile să admire unele dintre cele mai spectaculoase aranjamente florale. Iată programul complet al evenimentului la care sunt așteptați să ajungă aproximativ 100.000 de vizitatori.

Timp de trei zile, parcul Drumul Taberei din Capitală și o parte din bulevard se transformă într-un tărâm al florilor, al frumosului și al bunei dispoziții. Asta, cu atât mai mult cu cât evenimentul coincide cu 1 iunie, ziua copilului. Motiv pentru care pe lângă aranjamentele florale spectaculoase grădinile tametice și comercianții de pe bulevard vizitatorii mari și mici se vor bucura de concerte, spectacole, manimatori, artiști stradali, ateliere pentru copii, muzică, dans și teatru.
Cum ajungem la Festivalul Florilor
Pe parcursul întregului festival, bulevardul Drumul Taberei devine pietonal pe o porțiune de aproximativ 250 de metri, de la intersecția cu Strada Brașov până la cea cu Aleea poiana Muntelui. Traficul auto s-a închis încă de ieri, joi, 20 mai, și va rămâne așa până luni dimineața la ora 5.00.
Organizatorii, primăria sectorului 6, recomandă vizitatorilor să vină al festival cu mijloacele de transport în comun. „Există stație de Metrou chiar la parcul Drumul Taberei, iar la suprafață sunt liniile de autobuz 138, 168, 105, 221, 222, 232, 368, N116, troleibuzele 69 și 93, dar și tramvaiul 41. Pietonii vor avea surpriza să prindă chiar tramvaiul Flower fest, colantat cu afișul festivalului”, se arată într-un comunicat transmis de organizatori.
Autobuzele 105, 168 și N116 vor circula pe trasee modificate de la intersecția Drumul Taberei/Str Brașov, în ambele sensuri pe: Str. Brașov, Bd. Timișoara, Str. Romancierilor și Drumul Taberei, urmând apoi traseele de bază.
Program
West Side Flower Fest, care se află deja la a doua ediție, se desfășoară în zilele de vineri, sâmbătă și duminică astfel: vineri programul este între orele 16.00 - 21.00, sâmbătă și duminică între orele 10.00 - 21.00.
În fiecare zi vor fi concerte pe scena din parc, momente artistice pe bulevard, zeci de ateliere pentru copii. Animatori și mascote îi vor încânta pe cei mici pe aleile parcului prin jocuri și picturi pe față. Iar duminică, de la ora 17.00, peste 150 de bunici de la Clubul Seniorilor sector 6 vor dansa în sincron, pe muzică, în cadrul unui flashmob pe bulevard.
Vineri, începând cu ora 19.30, pe scena din parc va cânta trupa Blue Noise. În zona pietonală, la ora 18.00, are loc un concert al saxofonistului Florin Dinu, urmat de dansurile clasice ale trupei de dans Factory. Copiii se vor bucura de ateliere de confecționat coronițe, de grădinărit și de realizat tablouri cu licheni.
Sâmbătă, 1 iunie, programul continuă cu dansuri, balet, cântece, street dance, păpuși și marionete, o prezentare de coafuri florale, pictură și baloane, jocuri cu animatori, teatru de păpuși dar și o paradă de costume.
Duminică sunt programate două concerte: marian vasilescu și Alexandra Ușurelu, dar și un moment de chitară clasică. Tot în această zi va cânta și Corul Seniorilor. La ora 17.00 va avea loc un flashmob cu seniori și copii.
Accesul la eveniment este gratuit.