CEDO condamnă statul în cazul FNI

Aurel Beian a câştigat la Strasbourg două procese - legate de Fondul Naţional de Investiţii şi de nerecunoaşterea stagiului militar îndeplinit în anii `50. Mureşeanul Aurel Beian a

Aurel Beian a câştigat la Strasbourg două procese - legate de Fondul Naţional de Investiţii şi de nerecunoaşterea stagiului militar îndeplinit în anii `50.

Mureşeanul Aurel Beian a învins în două rânduri statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în decurs de câteva luni. Curtea de la Strasbourg a demonstrat încă o dată că justiţia românească se încurcă în propriile legi.

Acum, statul este obligat, prin două decizii, să-i plătească mureşeanului Aurel Beian 10.000 de euro. Poate suma nu este pe măsura luptei pe care familia Beian a fost nevoită să o ducă ani de zile pentru a-şi găsi dreptatea. Soţii Elena şi Aurel Beian se pot lăuda că au creat, fără măcar să-şi dorească asta, o premieră juridică.

Prima decizie CEDO, pronunţată în decembrie 2007, se referă la nerecunoaşterea stagiului militar efectuat, în anii '50, în brigăzile de muncă ale statului comunist. Cealaltă - pronunţată în urmă cu doar câteva zile - are în vedere încălcarea dreptului la acces în justiţie, prin anularea de jurisdicţiile naţionale a acţiunii introduse de familia Beian, pentru neplata taxei de timbru, în condiţiile în care aceasta a cerut CEC restituirea sumelor de bani pe care le-a investit la Fondul Naţional de Investiţii. Familia Beian aşteaptă acum ca statul să-i achite cei 10.000 de euro câştigaţi la CEDO, plus majorările corespunzătoare.

Strigau că suntem "chiaburi şi duşmani ai poporului"

Lupta pentru dreptate a lui Aurel Beian a început în 1953, când avea doar 21 de ani. Atunci i-a sosit sorocul să fie luat la oaste, dar, pentru că tatăl său refuzase să intre în CAP, a fost încorporat în brigăzile de muncă. Nu a depus jurământul, nu a purtat armă şi a sfârşit ca "soldat neinstruit" - calificativ scris pe livret. "Mi-a venit în ianuarie chemarea, nu în toamnă, ca la toţi ceilalţi.

Eram alături de alţi tineri de <> , militarii obişnuiţi strigând după noi că suntem chiaburi şi duşmani ai poporului", ne-a declarat Aurel Beian. El a fost încorporat la Timişoara, apoi plimbat pe la Arad, Sâmpetrul German, Buzău (în primul an), anul următor la Ploieşti şi în al treilea an la Vatra Dornei. A muncit din greu peste tot, la construcţia de tabere, depozite şi clădiri pentru militari.

"Eram ca nişte batalioane disciplinare, unde n-aş putea spune că eram trataţi chiar ca nişte sclavi, depinde însă cum te simţi. Nu mi-a fost ruşine să muncesc. Trebuia să treacă armata şi am acceptat acel statut, ca atare nu mi-am făcut şi nici nu am creat probleme. Însă niciodată nu mi-a plăcut să fiu discriminat", ne-a mai spus cel care acum se poate mândri cu două victorii răsunătoare la CEDO.

Arestat după ce i s-a înscenat un furt

În 1958, a fost arestat şi i s-a înscenat un furt, când lucra la Întreprinderea de Gospodărie Locativă din Reghin. I s-a cerut să nu revină la lucru până nu primeşte adeverinţă că tatăl său e înscris în CAP. "Tata, care era la puşcărie când am fost încorporat, mi-a spus să le transmit că, atunci când ne lasă să ne alegem preşedinte pe cine vrem noi, se înscrie primul", a declarat Aurel Beian, pe care Tribunalul Târgu Mureş l-a condamnat că a furat din avutul obştesc.

Pedeapsa primită a fost un an de închisoare. A stat o lună şi a fost eliberat, după ce înscenarea a fost dovedită. Cum era de aşteptat, nu şi-a mai găsit loc de muncă în Reghin şi a fost nevoit să plece la Hunedoara. Acolo s-a îmbolnăvit de TBC, fiind internat la sanatoriu în Geoagiu-Băi, după care la Orăştie, pe şantier, a cunoscut-o pe Elena, care i-a devenit soţie. În 1963 s-a întors, reabilitat, la Târgu Mureş.

Veşnic nemulţumit de regimul comunist, Beian a participat şi la Revoluţia din 1989, însă, după două zile s-a retras, scârbit de "impostorii ce apăruseră ca ciupercile după ploaie". În 1981, la Combinatul Azomureş, unde a lucrat până la pensionare, a avut o intervenţie virulentă la adresa conducerii de partid şi de stat, într-o adunare generală a oamenilor muncii.

"Ca urmare, din 1981 până în 25 decembrie 1989, am fost urmăriţi, ne-a fost ascultat telefonul şi nici măcar în celelalte ţări comuniste nu puteam călători. Eu terminasem dreptul, însă nu am putut să fac o carieră potrivit pregătirii. Băiatul nostru, cu greu acceptat în armată după ce intrat la facultate, a fost făcut sublocotenent abia în 1990", ne spune pe scurt Elena Beian povestea unei vieţi dure decise de alţii.

Discriminat de lege

Imediat după apariţia Legii privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, Aurel Beian a cerut Casei Judeţene de Pensii şi Asigurări Sociale Mureş să i se acorde drepturile prevăzute în actul normativ. CAS recunoscuse activitatea depusă de militarii din unităţile subordonate Direcţiei Generale de Muncă ca fiind muncă forţată şi a instituit măsuri reparatorii, printre care o indemnizaţie lunară, gratuitatea tratamentului medical şi scutirea de la plata taxei radio-tv.

Lui Beian cererea i-a fost însă respinsă, pe motiv că nu-şi făcuse stagiul militar într-o unitate subordonată DGM. "Legiuitorul a făcut o discriminare între cei care au efectuat armata la muncă, considerându-i ca atare doar pe cei subordonaţi DGM, nu şi pe cei ca mine, care au fost subordonaţi unităţilor militare.

După ce a apărut legea şi casele de pensii au refuzat dosarele, mulţi aflaţi în situaţia mea au contestat deciziile la Curţile de Apel din ţară care, împreună cu instanţa supremă la care au făcut recurs, au judecat în mod diferit aceeaşi speţă.

Unora care au efectuat stagiul militar prin muncă în cadrul unităţilor militare subordonate armatei li s-a admis şi au sentinţă irevocabilă că au dreptul la cele stipulate în lege, iar altora, ca mine, nu", a explicat mureşeanul, căruia Curtea de Apel Târgu Mureş în primă instanţă i-a dat dreptate.

Cerere de revizuire

Apoi Casa de Pensii a câştigat recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a retrimis dosarul Curţii de Apel Târgu Mureş, un alt judecător dând o sentinţă exact pe dos. "CEDO s-a pronunţat, afirmând clar discriminarea la care a fost supus soţul meu. După data de 6 martie a.c., vom redeschide dosarul de revizuire, la aceeaşi instanţă târgumureşeană", a declarat Elena Beian, jurist de formaţie, care l-a reprezentat pe Aurel Beian la Strasbourg.

"În cazul în speţă, trebuie constatat că ICCJ se află la originea acestor divergenţe profunde şi persistente în timp. (…) În loc să-şi îndeplinească rolul său, stabilind o interpretare de urmat, ICCJ a devenit ea însăşi sursa nesiguranţei juridice, micşorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar", se arată în hotărârea CEDO din 6 decembrie 2007.

>> Am depus plângere la CEDO, în ianuarie 2003, şi pe 7 februarie 2008 am primit răspunsul Curţii, care a admis recursul, adică răpirea dreptului de a fi judecaţi corect de instanţele din ţară
Aurel Beian

Ioana Maria Vlas, singurul arestat pentru prăbuşirea FNI

Ioana Maria Vlas este singura persoană care se află în arest pentru megaescrocheria "FNI". Ea a susţinut în mai multe rânduri că îşi doreşte punerea în libertate, deoarece are nevoie să caute dovezi, "nu pentru apărare, ci pentru stabilirea adevărului"". Ioana Maria Vlas a invocat chiar două decizii prin care CEDO a condamnat Rusia şi Turcia pentru menţinerea a doi inculpaţi în arest preventiv pe o perioadă nejustificat de mare. În acest dosar, Vlas a fost condamnată iniţial la 20 de ani de închisoare, iar după rejudecare a primit o pedeapsă de 13 ani de detenţie, în primă instanţă.

Şi-a pierdut averea

În urma prăbuşirii FNI, Aurel Beian şi-a vândut apartamentul din Târgu Mureş cu 95 milioane de lei şi mai avea aproape 100 de milioane de ridicat de la Fond, pentru a-şi plăti casa în care actualmente locuieşte. Pe 13 decembrie 1999 şi 28 aprilie 2000, familia Beian a achiziţionat titluri de participare la FNI. Pe 6 decembrie 1999, s-a încheiat un contract de fidejusiune între FNI şi CEC, după care, pe 12 mai 2000, Aurel Beian s-a prezentat la birourile FNI pentru a-şi răscumpăra titlurile, evaluate la 97.646.000 de lei vechi, însă FNI nu i-a dat curs cererii.

Pe 25 aprilie 2001, păgubiţii au deschis la Tribunalul Mureş o acţiune împotriva CEC, de restituire a sumei de 123.177.691 de lei, reprezentând valoarea reactualizată a titlurilor de participare la fond. Însă pe 23 mai li s-a solicitat să plătească taxa de timbru de 8.032.056 de lei (fixată după valoarea prejudiciului invocat), precum şi timbre judiciare de 50.000 de lei.

Păgubiţii au depus la Administraţia Financiară o cerere de exonerare de la plata taxei de timbru, făcând dovada veniturilor lor modeste, în valoare totală de 4,2 milioane de lei vechi, cerere respinsă. Aşa stând lucrurile, Tribunalul a anulat acţiunea civilă a familiei Beian. "Am depus plângere la CEDO, în ianuarie 2003, şi pe 7 februarie 2008 am primit răspunsul Curţii, care a admis recursul, adică răpirea dreptului de a fi judecaţi corect de instanţele din ţară", a conchis Aurel Beian.