Ce s-a întâmplat în ultimele ore din viaţa Raisei. Raportul cumplit al medicilor legişti

0
Publicat:

Apar noi informaţii privind moartea violentă a micuţei Raisa, copila de doi ani şi jumătate care a fost ucisă chiar de verişorul său, în vârstă de 15 ani. Anchetatorii au reuşit să adune datele necesare pentru a afla ce s-a întâmplat, iar autopsia a stabilit un adevăr cutremurător: copila a fost înjunghiată şi strangulată.

Criminalul în vârstă de 15 ani, escortat de poliţişti
Criminalul în vârstă de 15 ani, escortat de poliţişti

Cronologia evenimentelor a fost făcută publică de Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Potrivit acestuia, poliţia a fost sezizată despre dispariţia Raisei Stan în jurul orei 13.30 a zilei de 27 mai şi imediat s-au început căutările, mai ales că se conturau deja indicii cu privire la faptul că aceasta ar fi putut fi victima unor acţiuni de violenţă.

Din păcate, presupunerile oamenilor legii s-au concretizat atunci când cadavrul fetiţei a fost descoperit într-o râpă într-o zonă cu vegetaţie abundentă, situată în spatele casei unde aceasta a fost văzută ultima dată în viaţă. Imediat s-au demarat cercetările la faţa locului şi a fost dispusă efectuarea autopsiei, pentru stabilirea cauzei morţii. În urma acesteia s-a stabilit că Raisa a fost înjunghiată şi strangulată.

„În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar şi asfixiei mecanice prin strangulare”, precizează raportul medicilor legişti.

Suspectul principal al poliţiştilor, un verişor în vârstă de 15 ani al copilei, în casa căruia a fost văzută ultima oară în viaţă, a fost interogat mai bine de 15 ore şi, în cele din urmă, a mărturisit că el este cel care a omorât-o pe fetiţa de doi ani şi jumătate.

Oamenii legii bănuiau că minorul Codreanu Nicolas Masi, în vârstă de 15 ani, este autorul cumplitei crime, dar edificatoare pentru acuzarea acestuia a fost analiza genetică a unei pete de sânge descoperită pe pantalonii lui, care a confirmat că este vorba despre sângele victimei.

Dacă iniţial adolescentul a fost acuzat de ucidere din culpă, în lumina tuturor probelor şi a rezultatului autopsiei, anchetatorii au schimbat încadrarea şi spun că Nicolas Masi Codreanu se face vinovat de omor calificat.

„Având în vedere faptul că din probele administrate până în prezent a reieşit că minorul Codreanu Nicolas Masi, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei Stan Raisa Maria Nicoleta datorată vârstei foarte fragede (2 ani şi 5 luni), i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi a strangulat-o folosind o funie din material textil, împotriva acestuia a fost formulată o acuzaţie oficială şi s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. i C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p.”, a precizat Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

În cursul zilei de joi, 30 mai, Codreanu Nicolas Masi va fi prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii crimei.

„Pentru a nu fi periclitată buna desfăşurare a activităţii de urmărire penală, în această fază a cercetărilor, nu pot fi comunicate alte informaţii, urmând ca  imediat ce stadiul anchetei va permite, să fie emis un nou comunicat.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite