Ce jale au descoperit inspectorii de profil la Centrul de Recuperare pentru Adulţi cu Handicap Răcăciuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ferestrele centrului ear stricate şi nu se închideau la momentul controlului
Ferestrele centrului ear stricate şi nu se închideau la momentul controlului

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) a făcut publice rezultatele controalelor efectuate la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi cu Handicap Răcăciuni, Jud. Bacău, precum şi măsurile luate în acest caz.

Acţiunea de control a venit în urma în urma unei sesizări venite din partea  Centrului de Resurse Juridice în care se reclama faptul că bolnavii stau în camere cu pereţi mucegăiţi, iar în grupurile sanitare chiuvetele sunt neconectare la reţeaua de canalizare. 

Potrivit ANDPDCA, “controlul a vizat verificarea amănunţită a standardelor specifice de calitate obligatorii pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, atât sub aspectul calităţii vieţii, dar şi al respectării drepturilor beneficiarilor”.

"Majoritatea spaţiilor în care funcţionează centrul se prezintă în stare de degradare accentuată, pereţii au igrasie/mucegai pe suprafeţe mari, tencuială căzută. În majoritatea spaţiilor sanitare: wc-urile nu au rezervor de apă, nu sunt compartimentate corespunzător astfel încât intimitatea beneficiarilor să fie asigurată, bateriile de la chiuvete/duş sunt ruginite sau defecte, faianţa/cărămida din sticlă este spartă având potenţial vătămător pentru beneficiari, există ferestre care nu se pot închide sau care au geamurile sparte, nu există consumabile de igienă personală" se arată în raportul ANDPDCA. 

Pe lângă condiţiile de cazare execrabile, inspectorii ANDPDCA, au descoperit că centru cu pricina nici  măcar nu mai avea autorizaţie valabilă şi, culmea, statul de funcţii aprobat nu prevedea posturi de psiholog, medic sau alţi specialişti cu studii superioare în vederea reabilitării pacienţilor.  Drept urmare, cu privire la acest caz, ANDPDCA a sesizat, pritre altele,  Parchetul de lângă Judecătoria Bacău, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite