Cazul parcului Bordei a ajuns la Parlamentul European
Europarlamentarul Cristian Dumitrescu a anunţat azi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Strasbourg, că a depus la Parlamentul European o declaraţie scrisă pe marginea Parcului
Europarlamentarul Cristian Dumitrescu a anunţat azi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Strasbourg, că a depus la Parlamentul European o declaraţie scrisă pe marginea Parcului Bordei din Bucureşti unde se intenţionează construirea unui cartier rezidenţial. El solicită UE să ceară guvernului român şi municipalităţii Bucureştiului să respecte politicile în materie de mediu şi principiile de urbanism ale forului comunitar.
"Parcul este un plămân verde a oraşului şi este ameninţat cu dispariţia pentru a face loc unui cartier de vile de lux. Acest spaţiu public va deveni unul rezervat câtorva privilegiaţi. La ora în care, în toată lumea responsabilii politici sunt din ce în ce mai conştienţi de dezvoltarea durabilă, protecţia mediului şi garantarea viitorul planetei, municipalitatea din Bucureşti este împotriva acestei voinţe europene şi mondiale. U.E. încurajează deciziile care merg în sensul prezervării naturii şi trebuie să se pronunţe împotriva acestei catastrofe ecologice", a afirmat europarlamentarul român.
Dacă va fi semnată de 393 de colegi ai acestuia, declaraţia legată de viitorul parcului Bordei, va fi pusă în discuţia Parlamentului European.
"Nu este pentru prima dată când spaţiile publice sunt utilizate în mod abuziv în promovări imobiliare, care fac ca din ce în ce mai mulţi locuitori ai Bucureştiului să fie deposedaţi de spaţiile de verdeaţă, atât de necesare relaxării", a mai spus Cristian Dumitrescu.




















































