Cazul fetiței plimbate cu o mașinuță de jucărie printre mașini. Bărbatul care o însoțea a fost amendat | adevarul.ro

Video Cazul fetiței plimbate cu o mașinuță de jucărie printre mașini. Bărbatul care o însoțea a fost amendat

Publicat:
0
1 live

Polițiștii l-au amendat pe bărbatul surprins în timp ce însoțea un copil cu o mașinuță electrică pe carosabil, printre mașini, pe Calea Victoriei, din București. Fetița a fost filmată în timp ce se deplasa printre autoturismele aflate în trafic, iar la un moment dat a traversat și o intersecție, tot la bordul vehiculului de jucărie. 

Fetiță plimbată cu mașinuța de jucărie pe șosea, printre mașini Foto: FB
Fetiță plimbată cu mașinuța de jucărie pe șosea, printre mașini Foto: FB


Imaginile apărute în spațiul public au atras atenția polițiștilor din cadrul Brigăzii Rutiere, care au început verificările pentru identificarea persoanei care însoțea copilul.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea normelor rutiere privind circulația pietonilor.

Fetița, plimbată printre autoturisme

În imaginile surprinse în trafic se vede o fetiță aflată într-o mașinuță electrică de jucărie, care se deplasează pe carosabil, printre autoturisme. În apropierea copilului se află un bărbat care îi supraveghează deplasarea.

Situația nu s-a limitat la o deplasare pe marginea drumului. Din imaginile filmate reiese că fetița a ajuns și într-o zonă de intersecție, pe care a traversat-o tot la bordul mașinuței electrice.

Bărbatul a însoțit-o pe tot parcursul traseului și a continuat să îi dirijeze deplasarea printre mașini. La un moment dat, acesta trece prin fața unui autoturism, după care își continuă drumul alături de copil.

Bărbatul a fost amendat

După identificarea sa, bărbatul a fost sancționat de polițiști pentru încălcarea normelor privind circulația pietonilor. Reprezentanții Brigăzii Rutiere spun că i-au atras atenția în mod direct și asupra pericolelor la care ar fi putut expune copilul.

„Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea normelor rutiere privind circulația pietonilor. Totodată, bărbatului i-a fost atrasă atenția în mod direct cu privire la pericolele la care ar fi putut expune copilul prin deplasarea pe partea carosabilă”, a transmis Brigada Rutieră.

Polițiștii au informat, de asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 cu privire la situația identificată, în vederea dispunerii măsurilor care intră în competența instituției.

Poliția Rutieră atrage atenția părinților și adulților care supraveghează copii că mașinuțele electrice de jucărie nu sunt destinate circulației pe drumurile publice.

„Atragem atenția asupra faptului că aceste mașinuțe sunt exclusiv jucării, nu mijloace de transport. Ele trebuie utilizate doar în spații destinate recreerii -parcuri sau zone pietonale- cu respectarea regulilor aplicabile pietonilor”, a transmis Brigada Rutieră.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite