Cate Europe?

Se vorbea mai de mult de Americi, cu mult inainte ca America insasi sa devina un subiect de conversatie obisnuit. Va trebui oare ca, de acum incolo, sa vorbim de Europa la plural, asa cum a facut-o

Se vorbea mai de mult de Americi, cu mult inainte ca America insasi sa devina un subiect de conversatie obisnuit. Va trebui oare ca, de acum incolo, sa vorbim de Europa la plural, asa cum a facut-o dl. Rumsfeld atunci cand a pus pe pozitii diferite vechea si noua Europa in legatura cu razboiul impotriva Irakului? Oricare ar fi raspunsul la aceste intrebari, criza actuala ne pune in fata unei probleme fundamentale, si anume capacitatea unei Uniuni extinse la 25 sau 30 de state membre de a ramane unita din punct de vedere politic. Atunci cand se discuta despre noua si vechea Europa, despre ce este vorba? Si unde apare linia de demarcatie? As vrea sa subliniez aici ca divizarea politica a Europei nu urmareste traseul Cortinei de fier si ca am gresi daca am pune pe pozitii divergente, din punct de vedere politic si economic, actualele state membre UE si cele care vor adera la data de 1 mai 2004. La originea procesului de extindere au stat vointa politica, precum si determinarea noilor democratii de a se reintegra intr-o comunitate istorica si culturala, ce fusese divizata in mod artificial. Acest angajament ramane sa fie confirmat - nimeni nu va impune nimanui ce trebuie sa faca. Daca, asa cum sper, acest proces se va desfasura fara obstacole, Uniunea extinsa va deveni o uniune de state si popoare, hotarate sa traiasca impreuna si sa construiasca, impreuna, un spatiu de pace, libertate si solidaritate. In ceea ce priveste decalajul economic ce opune Estul si Vestul, vechile si noile state membre, el nu va mai exista pentru mult timp. Viitoarele state membre, cu - in unele cazuri - perioade de tranzitie sau adaptari, s-au angajat sa aplice aceleasi legi, aceeasi regula a jocului, ca si statele membre actuale. Au acceptat sa se alinieze, pornind direct de la cel maxim, la nivelul de integrare din Uniunea actuala. Iar standardele de viata in aceste tari se vor imbunatati, asa cum ne arata experienta Portugaliei, Irlandei sau Spaniei. Acesta este motivul pentru care sunt convins ca noile state membre, in loc sa o slabeasca, vor contribui la consolidarea Europei. Daca exista o divizare, ea apare, mai degraba, intre statele membre care doresc aprofundarea unei forme de integrare politica exigente si cele care nu o doresc. Acesta este motivul pentru care Uniunea trebuie sa se adapteze. Ea va avea nevoie pe viitor de o mai mare flexibilitate in maniera sa de lucru si de decizie. Este una dintre sarcinile Conventiei privind Viitorul Europei sa imagineze, in cadrul viitoarei constitutii europene, modalitatile de raspuns la aceasta nevoie. Astazi, europenii sunt divizati in problema Irakului. Dar nimeni nu trebuie sa subestimeze potentialul unitatii politice care exista intre ei si guvernele lor in ceea ce priveste trei teme majore: organizarea afacerilor externe pe baza institutiilor si reglementarilor comune; un model de dezvoltare durabila la scara planetara, aspirand la progresul social; si, finalmente, o conceptie despre putere care inseamna ca aceasta nu se rezuma la forta disponibila si hotararea de a o utiliza in mod unilateral, ci ea se sprijina pe influenta si pe capacitatea de a purta un dialog. Maine, aceasta unitate poate sa se exprime prin intermediul, si in primul rand sa se construiasca pe baza unui "minister european al afacerilor externe". In acest cadru, isi vor construi cu timpul europenii o cultura diplomatica si un mod de analiza comun in legatura cu tot ceea ce le afecteaza in mod direct interesele. Trebuie sa invatam din greselile curente pentru a putea pregati procedurile si instrumentele care sa permita familiei europene sa-si gestioneze propria diversitate in cadrul comun oferit de Uniunea Europeana.