Cartel Alfa: Guvernul modifică pe ascuns Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică. Sindicaliştii cer  sesizarea Curţii Constituţionale

0
0
FOTO: News
FOTO: News

Sindicaliştii Cartel Alfa susţin, miercuri, că „Guvernul modifică pe ascuns Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică” şi cer Avocatului Poporului sesizarea Curţii Constituţionale.

„Guvernul a aprobat pe 2 martie OUG 16/2022, prin care se modifică legislaţia privind transparenţa şi consultarea publică, fără măcar să fi fost pusă pe agenda publică a şedinţei de Guvern, fără consultarea şi avizul Consiliului Economic şi Social, fără niciun fel de informare publică”, arată, miercuri, Cartel Alfa, într-un comunicat de presă.  

Sindicaliştii susţin că, prin această modificare, este eliminat termenul de 30 de zile pentru avizarea şi aprobarea proiectelor de acte normative.   

Guvernul a motivat eliminarea „în vederea evitării situaţiilor care pot aduce grave atingeri interesului public".  

„Dar oare lipsa totală de transparenţă şi consultare înainte de adoptarea actelor normative nu aduce "grave atingeri" interesului public? Şi aşa Guvernul României are deficienţe majore la capitolul dialog social şi consultare publică în procesul de fundamentare al politicilor publice. Eliminarea acestui filtru de transparenţă şi consultare, într-un termen rezonabil, care să permită partenerilor sociali şi societăţii civile parcurgerea actelor normative şi emiterea unor puncte de vedere sau sugestii de îmbunătăţire, fără îndoială va deteriora şi mai mult calitatea actului de legiferare şi asta nu poate să fie în interesul public”, au mai transmis sindicaliştii.  

Aceştia explică faptul că Legea nr. 52/2003 prevedea deja excepţii pentru situaţii excepţionale, (de apărare, ordine publică sau siguranţă naţională).  

„Adăugarea unei noi excepţii, formulată extrem de imprecis şi vag drept "situaţii urgente" va conduce la legiferări abuzive, atât în administraţia centrală, cât şi cea locală. Termenul de "situaţie urgentă", fără o motivare clară şi fără precizarea circumstanţelor când este justificată, va fi folosit aleatoriu şi discreţionar. În plus, chiar în ipoteza în care vor fi situaţii când este nevoie ca acest termen să fie scurtat, de ce modificarea Legii transparenţei decizionale trebuie făcută pe ascuns?”, au mai transmis sindicaliştii.  

„Considerăm că modificarea Legii 52/2003 prin OUG 16/2022 este un abuz grav al guvernului care deschide calea largă către autoritarism, lipsă de transparenţă şi încălcarea principiilor democratice. Contextul politic şi economic este unul excepţional, însă acest lucru nu poate fi folosit ca pretext pentru a elimina cerinţele de transparenţă şi consultare, în afara situaţiilor de urgenţă reale, precizate şi justificate în mod corespunzător”, au adăugat sindicaliştii.  

Aceştia cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională privind excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă 16/2022 pentru modificarea art. 7, alin (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. 

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu a declarat, miercuri, că în şedinţa de Guvern a fost adoptată o modificare a a Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, care vizează, de fapt, „o abordare mai clară şi mai eficientă din perspectiva situaţiei excepţionale pe care o trăim”. 

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite