Când vom depăşi recordul de infectări din valul 4. Jurma: „Vom vedea valori zilnice de peste 20.000 de cazuri noi”
0Biostatisticianul Octavian Jurma afirmă, marţi seară, că ultimele date referitoare la pandemie arată că cele două variante – Delta şi Omicron – pot coexista foarte bine, săptămâna trecută unul din patru cazuri fiind dat de varianta Delta.
Jurma afirmă că sâmbătă e posibil să depăşim recordul din valul 4-Delta, iar săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi.
Specialistul afirmă, marţi seară, într-o postare pe Facebook, că aproximativ 14.000 de cazuri din cele 59.000 de săptămâna trecută au fost provocate de Delta.
„Avem astfel o confirmare că cele două versiuni pot coexista o perioadă şi că cele două valuri continuă sa crească împreună (val în val). Faptul că 1 din 4 cazuri au fost Delta e un motiv suplimentar de prudenţă în această perioadă”, afirmă medicul.
Acesta vorbeşte şi despre scenariul care ne aşteaptă în perioada următoare: „Presiunea ascendentă va face ca numărul zilnic de cazuri să crească până sâmbătă când e posibil să depăşim recordul din valul 4-Delta. Săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi încă de marţi şi e posibil să trecem şi de pragul de 25.000 de cazuri noi care era vârful prognozei optimiste”.
Jurma crede că, până la finalul săptămânii, vom depăşi vârful de internări în rândul minorilor din valul Delta.
„Omicron se dovedeşte mai periculos decât Delta pentru copii (...) Dacă rata de creştere a internărilor copiilor se menţine, săptămâna viitoare e posibil să vedem chiar depăşirea pragului de 1.000 de copii internaţi în medie pe zi. Tot în aceasta săptămână vom vede şi o creştere abrupta a internărilor în rândul adulţilor iar de săptămâna viitoare presiunea pe spitale va fi foarte mare”, a mai scris medicul.