Călugărul Averchie îi răspunde Călugărului Vasile
0Ruperea Mitropoliei Ardealului naşte un adevărat "război nevăzut" - departe însă de înţelesul înalt pe care adevăraţii duhovnici îl dau expresiei de mai sus. După ce, în ziarul de
Ruperea Mitropoliei Ardealului naşte un adevărat "război nevăzut" - departe însă de înţelesul înalt pe care adevăraţii duhovnici îl dau expresiei de mai sus. După ce, în ziarul de sâmbătă, am publicat o incitantă scrisoare semnată de cunoscutul Călugăr Vasile şi adresată PF Teoctist - scrisoare care poate fi regăsită integral şi pe site-ul Mitropoliei Ardealului, pentru cei care au îndoieli în ceea ce priveşte identitatea semnatarului -, replica nu a întârziat să apară, venită de această dată din cealaltă tabără, de la Alba Iulia. Iată câteva fragmente din scrisoarea trimisă de pe faxul Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia şi semnată "Călugărul Averchie":
n În Transilvania începutului de mileniu III, nici o religie sau confesiune nu mai beneficiază de o situaţie de monopol, fără a fi flancată de "concurenţi" care pretind "posesia adevărului", şi aceasta nu într-o manieră pacifică, ci una de "alertă".
n "Astfel, însăşi ortodoxia este supusă unei acţiuni constante de discreditare a mesajului şi de eroziune a consistenţei ei numerice. Ceea ce pretinde însă ortodoxia transilvană este deplina libertate religioasă şi respectul pentru propria identitate, adică să nu fie uzate împotriva ei armele calomniei, ale falsităţii şi ale injustei denigrări. Toate aceste lucruri impun noi strategii de proclamare a Evangheliei în contextul actual."
În scrisoare se mai vorbeşte despre un fapt trecut cu vederea în mass-media românească: "Ridicarea Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj la rangul de Arhiepiscopie majoră şi înfiinţarea a încă două mitropolii greco-catolice în Ardeal, la Cluj şi la Oradea."
Precum în sport, analiza de mai sus este tratată într-o logică lumească, nicidecum duhovnicească, logică în care este găsită o justificare orizontală a sporirii numărului de mitropolii creştin ortodoxe: "Înfiinţarea celei de-a doua Mitropolii Ortodoxe la Cluj a stârnit în lumea românească şi reacţii negative". De ce această analiză nu a venit înainte de ruptură şi de ce Mitropolitul Anania a declarat pentru ziarul Adevărul (din 26 nov. 2005) că "dacă Mitropolit al Ardealului era acum PS Andrei Andreicuţ, mitropolia nu se mai rupea în două: era o singură mitropolie cu sediul la Cluj" - asta nu se mai menţionează... Nu mai notăm acuzele aduse Călugărului Vasile de semnatarul scrisorii de faţă, ca să nu-l punem într-o situaţie şi mai penibilă. Căci, printre altele, dovedindu-se că este vorba despre o acţiune concertată, Călugărul Averchie îi numeşte frustraţi pe cei care persistă în păstrarea integrităţii Mitropoliei lui Andrei Şaguna... De altfel, în acelaşi fax regăsim fragmente din alte mesaje venite cu puţin timp în urmă de la Cluj, unde IPS Anania aduce varii justificări ale acţiunii intempestive pe care a generat-o. Inclusiv aceleaşi subterfugii care explică pentru ce nu este pomenit IPS Laurenţiu Streza la slujbele ierarhilor răzvrătiţi: Mitropolia Clujului ar fi fost votată deja.
Deocamdată ne întrebăm de ce era nevoie ca tocmai PS Andreicuţ să răspundă în numele Patriarhului - căci scrisoarea Călugărului Vasile acestuia îi era adresată - şi încă printr-un nebulos intermediar cu numele de Averchie. Dacă nu cumva este vorba tot despre o frustrare: aceea de a fi pierdut scaunul Mitropoliei Ardealului... În contextul de mai sus, noul Mitropolit al Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, a convocat un sinod mitropolitan în ziua de 12 ianuarie, pentru a încerca o rezolvare creştinească a situaţiei.























































