Călătorii trenurilor de navetişti, sardele murate în ţuică

La un pas de integrarea într-o Europă mare şi frumoasă, navetiştii României trăiesc în lumea lor: populează, de ani de zile, aceleaşi trenuri "obosite", discută te miri ce şi-şi trec, de

La un pas de integrarea într-o Europă mare şi frumoasă, navetiştii României trăiesc în lumea lor: populează, de ani de zile, aceleaşi trenuri "obosite", discută te miri ce şi-şi trec, de la unul la altul, jumătatea cu ţuică... Datele oficiale spun că pe rutele care fac legătura dintre Bucureşti şi Ilfov circulă zilnic peste 150.000 de navetişti.
Navetiştii se ivesc în Gara Basarab la primul cântat de cocoş. Zona se animă brusc. Pâlcuri, pâlcuri, se adună pe peron. Aşteaptă să gareze "personalul" care-i va duce acasă, din tura de noapte. Cu nasul în guler şi cu figuri apatice, combat frigul c-un păhărel de cafea sau de "prunicilină". În starea asta de amorţeală şi letargie, nu i-ai fi crezut în stare de mişcări bruşte pe navetişti. Greşit! Nici nu trage bine personalul la linia stabilită, că toată lumea dă năvală în vagoane. În trei secunde, e plin ochi: dacă nu ţi-ai găsit loc în vreun colţişor, eşti pierdut.
Nu mai poţi să intri, nu mai poţi să ieşi, nu mai poţi să circuli. Iar dacă găseşti, din întâmplare, vreun loc liber, cu siguranţă ţi se va spune că e ocupat de cineva care "întârzie puţin". Uniţi de-acelaşi tren, uniţi de-aceeaşi soartă, între navetişti s-au format prietenii trainice. Se-ntâlnesc în fiecare zi în tren, vorbesc aceleaşi lucruri, îşi spun aceleaşi bancuri. Sau altele noi, învăţate peste zi... Pentru ei, vagonul de tren a ajuns a doua casă. Acolo mănâncă, acolo dorm dacă sunt obosiţi.
Leacul împotriva frigului: sticla de "prunicilină"
Frigul pătrunzător din vagoanele vechi de zeci de ani şi murdare ca şi cocina de porc dă de furcă oamenilor. Chiar dacă e arhiplin, când vorbeşti, îţi ies aburi din gură. Navetiştii văd însă în frig o scuză pentru a se "trata". Nelu, unul care pare "şeful" celor din vagon, reuşeşte să smulgă uralele celor din jur când scoate o sticlă de "prunicilină". "Ca să nu răcim", spune şi zâmbeşte cu subînţeles. Jumica' trece din mână în mână, fără diferenţă de sex, iar glasurile devin din ce în ce mai puternice.
Tot Nelu scoate din buzunare şi-o gazetă, ca s-arate tuturor fotografia de pe prima pagină. E cu o vedetă care-şi dezvăluie, fără să vrea, "secretele". Două bătrâne, una mai pirpirie decât cealaltă, stau pe un scaun la niciun metru de ziarul cu pricina. Oripilate, se cufundă mai abitir în lectură: Viaţa Sfintei Fecioare Maria şi dau dezaprobator din cap. Dar Nelu nu se lasă. Începe să explice tuturor cât costă o "frizură" ca a vedetei şi se roagă Ălui de Sus să devină frizerul vedetei cu pricina. (Radu C. Munteanu)