,,Cadou” pentru şoferi: Cresc amenzile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

An de an, creşterea salariului minim pe economie atrage şi ,,scumpirea" amenzilor pentru abaterile de la Codul Rutier. Motivul: potrivit legii, valoarea unui punct-amendă este egală cu 10% din valoarea salariului minim brut pe economie care, de la 1 ianuarie 2012, va urca de la 670 la 700 de lei. Prin urmare, valoarea fiecărui punct-amendă acordat de poliţişti şoferilor va creşte şi ea cu aproape 5 procente, de la 67 la 70 de lei.

Obişnuiţi să încalce regulile de circulaţie, majoritatea şoferilor români vor avea parte de o surpriză neplăcută începând din weekendul viitor. Chiar din primele ore ale lui 2012, valoarea amenzilor va creşte odată cu salariul minim pe economie. Consecinţa: cea mai mică amendă (două puncte-amendă) va fi de 140 de lei (faţă de 134 de lei în prezent), în timp ce amenda maximă va ajunge la 1.400 de lei, pentru persoane fizice şi la 7.000 de lei, pentru persoane juridice (faţă de cel mult 1.340 de lei pentru persoane fizice şi de 6.700 de lei pentru firme sau instituţii ale statului, în prezent).

Practic, de la 1 ianuarie, un punct-amendă va costa 70 de lei, adică 10% din salariul minim brut pe economie, aceasta reprezentând cea de-a patra ,,scumpire" a sancţiunilor rutiere din 2008, de la intrarea în vigoare a noului Cod Rutier, până în prezent.

Folosiţi telefonul mobil la volan, scoateţi din buzunar 210 lei!
Încă din primele ore ale noului an, şoferii prinşi la volan fără centura de siguranţă riscă, pe lângă două puncte de penalizare, amenzi cuprinse între 140 şi 210 lei, faţă de maximum 201 lei cât plăteau până acum. Sancţiuni similare vor primi şi conducătorii auto care preferă să folosească, la volan, telefonul mobil în loc de hands-free.

În plus, şoferii care depăşesc cu 30 de kilometri/oră viteza maximă admisă sau opresc fără motiv pe banda de urgenţă a autostrăzilor vor risca amenzi din clasa a II -a (4 sau 5 puncte-amendă), adică de la 280 la 350 de lei (faţă de maximum 335 de lei în prezent).

Insultele în trafic vor ,,îngrăşa" bugetele primăriilor
Amenzile cresc şi mai mult pentru conducătorii auto care nu opresc la „STOP" sau pentru cei care depăşesc cu 40 de kilometri/oră viteza maximă admisă. Aceştia vor plăti amenzi din clasa a III- a (6 sau 8 puncte - amendă), adică vor scoate din buzunar de la 420 de lei la 560 de lei (faţă de maximum 536 de lei acum).

Sumele cele mai mari vor „îngrăşa" însă bugetele primăriilor din buzunarele şoferilor nervoşi care-şi insultă „colegii" din trafic, de la cei care transportă copii sub 12 ani pe locurile din faţă ale maşinilor, blochează intersecţiile sau depăşesc cu 50 de kilometri/oră viteza maximă admisă. Aceştia riscă amenzi încadrate în clasa a IV-a a sancţiunilor (de la 9 la 20 de puncte-amendă), adică vor plăti de la 630 la 1.400 de lei (faţă de maximum 1.340 de lei cât erau nevoiţi să scoată din buzunar până acum).

Maşina de serviciu, principala ţintă a poliţiştilor
Ultima categorie de contravenţii prevăzute de Codul Rutier - clasa a V-a de sancţiuni - este valabilă doar în cazul firmelor sau al instituţiilor statului şi se aplică, de regulă, atunci când reprezentanţii acestora refuză să comunice poliţiştilor numele angajaţilor care au încălcat Codul Rutier în timp ce se aflau la volanul maşinilor de serviciu. Aceste sancţiuni merg de la 21 până la 100 de puncte - amendă, adică de la 1.470 la 7.000 de lei (faţă de maximum 6.700 de lei în prezent).

Depăşirea limitei de viteză rămâne în ,,topul" abaterilor
Potrivit poliţiştilor, pe primele locuri în „topul" celor mai frecvente abateri de la Codul Rutier stau depăşirea vitezei maxime admise cu 10-20 de kilometri/oră şi lipsa centurii de siguranţă - în cazul şoferilor sau a căştii de protecţie, în cazul motocicliştilor (toate sancţionate cu 2-3 puncte-amendă, de la 140 la 210 lei). Aceste abateri sunt urmate în „top" de depăşirea vitezei maxime admise cu 30-40 de kilometri/oră; nerespectarea regulilor la întoarcere şi mers înapoi sau la schimbarea benzii de circulaţie, soldate cu tamponări; nepăstrarea distanţei faţă de autovehiculul din faţă, urmată de accidente uşoare; folosirea telefonului mobil la volan.

Toate acestea le aduc conducătorilor auto indisciplinaţi nu doar amenzi de câteva sute de lei, ci şi puncte de penalizare („contabilizate în aşa-numitul cazier al şoferului"). Şi, atenţie! La 15 puncte de penalizare, cumulate într-un interval de şase luni, rămâneţi fără permis pentru 30 de zile. „În total, legea prevede sancţiuni pentru aproximativ 35 de încălcări ale regulilor de circulaţie. Aşa se face că, anual, la bugetele primăriilor se adună milioane de euro de la şoferii indisciplinaţi", au explicat oficiali ai Poliţiei Rutiere.

Fără alcool la volan
Anul Nou le va aduce şoferilor imprudenţi nu doar amenzi mai mari, ci şi posibilitatea de a se alege mai uşor cu dosare penale dacă urcă băuţi la volan. Pentru unii, chiar şi un pahar cu vin ar putea fi suficient pentru o condamnare înscrisă în cazier. Motivul: 0,5 la mie alcool în sânge (adică 0,25 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, indicate de alcooltestul poliţiei) este pragul de la care, de la 1 ianuarie, şoferii vor putea fi puşi sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, faptă pentru care legea prevede o pedeapsă cuprinsă între unu şi cinci ani de închisoare.

Până acum, şoferii care erau prinşi băuţi la volan până la pragul de 0,8 la mie alcool în sânge (0,4 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat) erau amendaţi şi rămâneau fără permise de conducere pentru trei luni.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite