Bush a cerut răbdare în privinţa Irakului
Preşedintele american George W. Bush a pledat azi, de Ziua Independenţei, pentru răbdare în ceea ce priveşte Irakul. În discursul de 4 iulie susţinut la baza aeriană a Gărzii
Preşedintele american George W. Bush a pledat azi, de Ziua Independenţei, pentru răbdare în ceea ce priveşte Irakul.
În discursul de 4 iulie susţinut la baza aeriană a Gărzii Naţionale din Virginia de Vest, Bush a spus că toţi americanii "visează" la ziua în care în Irak vor fi mai puţini militari americani, dar a insistat că este necesar mai mult timp pentru ca noua strategie să funcţioneze.
"Victoria va necesita mai multă răbdare, mai mult curaj şi mai multe sacrificii", a afirmat Bush, alături de un uriaş steag american, în faţa a mai mult de 1.000 de membri ai Gărzii Naţionale.
În condiţiile în care nivelul său de popularitate a atins cel mai scăzut nivel din cursul mandatului, Bush este presat să obţină rezultate pozitive în Irak, mai ales pentru că în septembrie va fi publicat raportul privitor la progresele înregistrate în urma aplicării noii strategii. Ea a prevăzut trimiterea a 28.000 de militari suplimentari, de la începutul anului.
Democraţii, care controlează Congresul, au spus clar că speră să folosească raportul din septembrie ca instrument pentru a obţine un calendar de retragere, lucru categoric respins de Bush.
"Retragerea prematură, bazată pe criterii politice, nu ar fi în interesul naţional", a spus Bush. "Nu vom face asta", a subliniat el. Însă în condiţiile apropierii campaniei pentru prezidenţialele din 2008, chiar şi unii dintre aliaţii republicani ai lui Bush sunt tot mai reticenţi în legătură cu războiul din Irak.




















































