Borat, autor de carte
0Personajul fictiv al reporterului de televiziune din Kazahstan Borat, creat de comicul britanic Sacha Baron Cohen, se lansează în domeniul editorial cu o carte de sfaturi de călătorie despre SUA
Personajul fictiv al reporterului de televiziune din Kazahstan Borat, creat de comicul britanic Sacha Baron Cohen, se lansează în domeniul editorial cu o carte de sfaturi de călătorie despre SUA şi Kazahstan, anunţă Reuters. Borat a semnat un contract pentru o carte cu Flying Dolphin Press.
Cartea va avea un titlu dublu: "Borat: Touristic Guidings To Minor Nation of U.S. and A." ("Borat: Sfaturi turistice despre naţia minoră a S.U. şi A.") şi "Borat: Touristic Guidings To Glorious Nation of Kazakhstan" ("Borat: Sfaturi turistice despre glorioasa naţie a Kazahstanului").
Suzanne Herz, editorul de la Flying Dolphin Press, a spus că vor fi două cărţi într-una singură - o jumătate va fi un ghid al Statelor Unite pentru locuitorii din Kazahstan iar cealaltă jumătate, un ghid al Kazahstanului pentru occidentali.
Filmul "Borat: Învăţături din America pentru ca toata naţia Kazahstanului să profite" a avut încasări de 250 de milioane de dolari în toată lumea si a câştigat şi un Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.























































