Bilanţ COVID-19: Un nou record de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore. Numărul persoanelor la ATI, în creştere
0Autorităţile au făcut publice ultimele date despre evoluţia pandemiei în România. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost identificate 12.032 de cazuri noi de COVID-19 şi s-au înregistrat 176 decese. Numărul pacienţilor internaţi la ATI a ajuns la 1.364 de persoane.
În intervalul 29.09.2021 (10:00) – 30.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 176 de decese (89 bărbaţi şi 87 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.
Dintre cele 176 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 0-9 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 53 la categoria de vârstă peste 80 ani.
165 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 8 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Din totalul de 176 de pacienţi decedaţi, 163 erau nevaccinaţi şi 13 vaccinaţi. Dintre cei 13 pacienţi vaccinaţi, 11 prezentau comorbidităţi, 1 nu prezenta comorbidităţi, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. Pacienţii decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 58 şi 86 de ani.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.168. Dintre acestea, 1.364 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 315 sunt minori, 299 fiind internaţi în secţii şi 16 la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.611.012 teste RT-PCR şi 3.245.416 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.581 de teste RT-PCR (12.775 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.806 la cerere) şi 42.395 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 61.976 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.630 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 63.120 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 166 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.134 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 859 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 29 septembrie, 1.187 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 264.500 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.751 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.946 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 144 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 23 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 3 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia şi Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 194 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia şi unul în Bulgaria, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.