Basescu si Mitrea isi dau cu dosarele-n cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agasat de intepaturile tot mai dese si mai acide venite din partea lui Traian Basescu, Miron Mitrea il numea in urma cu cateva saptamani pe primarul general al Capitalei "haimana politica", anuntand

Agasat de intepaturile tot mai dese si mai acide venite din partea lui Traian Basescu, Miron Mitrea il numea in urma cu cateva saptamani pe primarul general al Capitalei "haimana politica", anuntand ca acesta este ultimul "raspuns" pe care vrea sa i-l dea opozantului sau. Acum, insa, ministrul Transporturilor Miron Mitrea trebuie sa reintre in lupta, dupa ce fostul ministru al Transporturilor, Traian Basescu, a pornit un adevarat razboi al dosarelor. Basescu a lansat in ultima conferinta de presa duminicala prima salva - MTC TV. Aceasta este o televiziune din subordinea Ministerului Transporturilor, prin care Miron Mitrea e acuzat de Basescu ca ar fi "drenat 4 milioane de dolari, bani de la companii de asemenea din subordinea ministerului, catre clientela politica". Ieri, contraatacul lui Mitrea a fost de acelasi calibru, fluturand si el posibile dosare referitoare la perioada de ministeriat a lui Traian Basescu, cand firme la care acesta era actionar derulau contracte cu ministerul. Razboiul anunta sa depaseasca cadrul instantelor de judecata. O televiziune doldora de bani Primarul general Traian Basescu a prezentat ieri un dosar din care rezulta ca patru din cele mai importante regii subordonate Ministerului Transporturilor - Administratia Portului Constanta, Aeroportul Otopeni, CFR Marfa si compania care administreaza infrastructura de cale ferata, CF CFR SA - s-au angajat sa plateasca, prin intermediul unui post de televiziune din Constanta, opt milioane de dolari unei firme de publicitate pentru ca aceasta sa mediatizeze activitatea Ministerului Transporturilor. Firma de publicitate care a beneficiat de aceasta suma este Global Media si apartine omului de afaceri Cristian Burci, un apropiat al PSD, care in 1996 s-a ocupat de campania electorala a lui Ilie Nastase, candidatul PDSR la Primaria Capitalei. Potrivit documentelor prezentate de Basescu initial, in mai 2001, Miron Mitrea a preluat - printr-o hotarare de guvern, semnata de Adrian Nastase - in subordinea ministerului sau, un obscur post de televiziune din Constanta, care apartinea Centrului de Perfectionare a Cadrelor din Marina Comerciala. Pasul urmator a fost ca, in iunie 2001, patru din marile regii subordonate Ministerului Transporturilor sa fie indemnate sa se asocieze cu acest post de televiziune, denumit Maritime Training Centre Television (MTC-TV). Indicatia de a realiza aceasta asociere pentru finantarea MTC-TV a plecat de la secretarul general al Ministerului Transporturilor, Ioan Orbescu, iar mandatul privind imputernicirea AGA pentru finalizarea asocierii a fost aprobat de un secretar de stat din minister, Ion Selaru. Scopul oficial al asocierii in participatiune a fost ca MTC-TV sa devina o "societate de interes strategic", care sa realizeze "o mai buna reflectare a actiunilor Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei". Ulterior, postul strategic de televiziune subordonat direct lui Mitrea s-a asociat cu firma Global Media, patronata de Cristian Burci, pentru ca, printre altele, sa realizeze un "minitrust media zonal". In aceasta asociere, Global Media venea cu partea de "training" pentru personalul MTC-TV, asigura spre difuzare filme si desene animate si se obliga sa faca publice, la nivel national, activitatile ministerului condus de Mitrea. In schimb, MTC-TV se obliga sa verse in contul Global Media - in termen de numai trei zile de la semnarea contractului ! - suma de opt milioane de dolari. Ulterior, insa, semnarii acestui contract, MTC-TV vireaza doar 5,9 milioane de dolari catre o firma denumita Romanian Investment & Development. Din procesul verbal al unei sedinte a consiliului care coordoneaza asociatia dintre MTC-TV si companiile Ministerului Transporturilor rezulta ca Aeroportul Otopeni nu si-a indeplinit obligatiile financiare si a fost exclus din aceasta "afacere". Aceasta ar putea explica si faptul ca MTC-TV a varsat catre Romanian Investement & Development numai 5,9 milioane de dolari, si nu intreaga suma convenita in contractul cu Global Media, de opt milioane de dolari. In dosarul prezentat presei de Traian Basescu nu exista totusi documente care sa lege Global Media de Romanian Investment & Development. Basescu a sesizat si Presedintia Romaniei, pe premierul Nastase, Parchetul General si Ministerul de Interne in legatura "utilizarea ilegala a resurselor financiare ale unor companii nationale cu capital integral de stat". Mitrea - justificari cu acte Dupa ce, duminica, primarul general al Capitalei l-a acuzat ca prin televiziunea constanteana MTC "dreneaza" banii unor companii din subordinea ministerului catre "clientela politica", ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, si-a fixat ieri conferinta de presa pentru explicatii chiar in momentul in care, in paralel, Traian Basescu incerca sa isi sustina acuzatiile. Astfel, ministrul nu a avut ocazia sa raspunda pe loc la ceea ce prezenta primarul general. Oricum, Miron Mitrea spune ca "disputa va fi transata in instanta, barbateste", precizand ca ii cere lui Traian Basescu daune de 200 milioane lei pentru calomnie si scuze publice in toata mass-media. Vorbind insa de televiziunea MTC, ministrul aminteste ca aceasta a fost infiintata in 1992 "dintr-un ordin al lui Traian Basescu (pe cand era ministru al Transporturilor) in cadrul Centrului de Perfectionare a Lucratorilor din Marina Civila". Anul trecut, postul a fost externalizat, dar a ramas tot in subordinea Ministerului. "N-am vrut sa-l privatizez, pentru ca erau prea multe jocuri de interese in jurul lui", spune, fara explicatii, ministrul. Postul era intr-o situatie "deplorabila din punct de vedere al starii echipamentelor si al salarizarii personalului", si, de aceea, printr-o Hotarare de Guvern, a intrat in asociere cu CFR Marfa, CFR Infrastructura si Administratia Porturilor Constanta (companiile majorand capitalul cu 174 miliarde lei). Ministrul a amintit intentia de participare a Aeroportului International Otopeni, dar spune ca a cerut personal sa se renunte, "pentru ca, normal, aeroportul nu avea nici un interes la Constanta".Miron Mitrea spune ca s-a decis apoi o noua intrare in asociere, de aceasta data cu agentia Global Media. El arata ca acum MTC poate sa returneze companiilor din minister o cota-parte din capitalul investit, acestea primind pana acum cate "20.000 de dolari". Cat priveste relatia cu societatea Romanian Investment & Development, exista o proba acoperitoare, respectiv un act din 27 iunie 2001, prin care Global Media ii cere societatii MTC sa vireze banii aferenti contractului sau catre RID. Ministrul Miron Mitrea a spus ca nu poate sa dea asigurari "ca acest post (MTC) nu va primi comenzi, doar este in subordinea mea". Miron Mitrea da insa ca exemplu de comanda campania facuta de Global Media, in contul asocierii, pentru constructia de locuinte destinate tinerilor (aceea cu titlul "Cere-i primarului tau o casa" - n.n.) care a costat "300.000 de dolari". Contracte preferentiale pentru firma lui Basescu Revenind la disputa cu Traian Basescu (care, "dupa obsesia cu primul-ministru, a facut o obsesie mai mica pentru mine"), Miron Mitrea crede ca primarul ataca pentru ca a aflat despre ceea ce a descoperit Corpul de Control al MLPTL. Astfel, Miron Mitrea il acuza pe Traian Basescu ca firme unde acesta era actionar au incheiat contracte cu societati din subordinea ministerului pe vremea cand acelasi Traian Basescu era si ministru. Ministrul Mitrea spune ca in acest moment se studiaza legalitatea acestor contracte, precizand doar ca una din firmele implicate este Triton SA "unde Traian Basescu are 20%". Potrivit Corpului de control al MLPTL, aceasta firma a incheiat in 1999 trei contracte cu Administratia Fluviala a Dunarii de Jos din Galati pentru reparatii nave. Miron Mitrea spune ca nu vrea sa insiste asupra subiectului, semnaland doar situatia in care se gaseste Traian Basescu, cel care, in calitate de primar general, demasca faptul ca firmele consilierilor municipali au contracte cu societati ale primariei.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite