Arad: Cântec şi dans după 90 de ani de administraţie
0Startul manifestărilor dedicate împlinirii a 90 de ani de la instalarea primei administraţii române în judeţ s-a dat în această dimineaţă.
Arădenii vor marca momentul istoric petrecut în urmă cu nouă decenii, când Armata Română a intrat, triumfătoare, în municipiu şi a avut loc instalarea administraţiei române în fruntea judeţului. „E un moment foarte important pentru comunitatea arădeană pe care am dorit să-l sărbătorim cum se cuvine“, a declarat Călin Bibarţ, prefectul Aradului.
Astfel, în această dimineaţă a avut loc o sesiune de comunicări în care au fost evocate momentele importante în evoluţia administraţiei locale. Centrul de greutate al sărbătorii se va muta, în această după amiază, de la ora 17.30, în centrul oraşului unde va avea loc o paradă a portului popular şi un concert folcloric extraordinar. „Vor cânta Nicolae Furdui Iancu, Ionuţ Fulea, Sava Negrean Brudaşcu şi Veta Biriş“, a mai susţinut prefectul.
Ritm de fanfară şi torţe
De la ora 18.45 va avea loc o paradă militară şi un recital de fanfară militară, susţinut de fanfare din Bistriţa. Ziua se va încheia cu retragerea cu torţe, în faţa Palatului Administrativ. Manifestările vor continua duminică, de la ora 12.00 cu o şedintă festivă la care au fost invitaţi toţi cei 11 prefecţi post-decembrişti, Titu Gheorghiof, Avram Crăciun, Simeon Murgu, Levente Bognar, Gheorghe Neamţiu, Gheorghe Pele, Dan Vasile Ungureanu, Cristian Stragea, Gavril Popescu. Acestora li se vor alătura de rudele lui Iustin Marşieu, cel care a fost primul prefect român al Aradului. Cu acest prilej, toţi foştii prefecţi vor fi decoraţi cu Distincţia Prefecturii Arad „Iustin Marşieu”.
E un moment foarte important pentru comunitatea arădeană pe care am dorit să-l sărbătorim cum se cuvine.
Călin Bibarţ, prefect