"Aproape-munţii" Măcinului bunicii Europei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Munţii Măcinului sunt printre cei mai vechi şi spectaculoşi munţi din Europa. Chiar dacă sunt pitici, cel mai înalt vârf, ţuţuiatu, măsurând doar 467 de metri, crestele erodate şi

Munţii Măcinului sunt printre cei mai vechi şi spectaculoşi munţi din Europa. Chiar dacă sunt pitici, cel mai înalt vârf, ţuţuiatu, măsurând doar 467 de metri, crestele erodate şi sălbatice ale munţilor sunt destul de periculoase încât să poată pune la încercare şi pe cel mai priceput alpinist. Stâncile de granit, golaşe şi şfichiuite de vânturi, amintesc de Marele Canion american. Biodiversitatea rar întâlnită şi spectaculozitatea rocilor de granit fac din Munţii Măcinului o zonă cu un potenţial turistic extraordinar. Din păcate, însă, în afară de câţiva străini care fac bird-watching în zonă, nu găseşti ţipenie de om. Despre Munţii Măcinului nu găseşti prea multe informaţii, nu există nici un traseu turistic, nici un hotel, cabană sau măcar un chioşc de unde să îţi poţi cumpăra o sticlă de apă, dar zona a fost declarată Parc Naţional. Munţii Măcinului adăpostesc specii de plante şi animale unice în lume, dar interesaţi de acestea par să fie doar străinii. Flora şi fauna din acest loc sunt extraordinare. Culmea Pricopanului, de pildă, este principalul culoar de migraţie a peste 180 de specii de păsări din Delta Dunării. Dacă plecaţi din Tulcea spre Măcin, cel mai uşor traseu este pe DN 22A, până în localitatea Greci.

Greci, satul lui Sfarmă-Piatră
În această localitate convieţuiesc nu mai puţin de 14 etnii. Fie că sunt greci, italieni, români, turci sau evrei, oamenii din Greci au ştiut cum să trăiască în pace şi armonie. Cei mai vestiţi pietrari din ţară se găsesc aici, la poalele Munţilor Măcinului, unde, până nu de mult, exista o carieră de piatră vestită în toată Europa. În urmă cu aproximativ 400 de ani, în această zonă s-au stabilit câteva familii de greci, foarte pricepuţi în ale gădinăritului, care au început să facă negoţ. Se dusese vestea în toată Dobrogea că cele mai bune legume se găsesc "la grecii ăia de la poalele munţilor". Legumele şi zarzavaturile nu au adus prosperitate locului, însă granitul gri de Măcin, da. Pentru că nimeni nu ştia să lucreze cu granitul Măcinului, care era din belşug, s-a cerut ajutor italienilor, cei mai pricepuţi pietrari din lume. Aşa se face că, astăzi, în Greci sunt peste 70 de familii de italieni, iar în sat se dă bineţe fără nicio problemă fie cu "iaso", "bongiorno" sau "bună ziua".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite